ICI București a participat marți, 18 noiembrie 2025, în calitate de partener instituțional și keynote contributor, la Techno Sustainability Conference 2025, un eveniment dedicat dialogului privind transformarea digitală sustenabilă și rolul tehnologiei în gestionarea provocărilor globale.

În intervenția sa, Adrian-Victor Vevera, Director General al ICI București, a evidențiat importanța tehnologiilor emergente, de la infrastructuri critice, la soluții de inteligență artificială, securitate cibernetică și management inteligent al resurselor, ca elemente centrale ale tranziției către un model de dezvoltare sustenabilă: „Tehnologia a depășit de mult timp statutul de simplu facilitator; astăzi reprezintă un element esențial în construcția unui model de dezvoltare sustenabilă. La ICI București transformăm rezultatele cercetării în soluții aplicabile, menite să răspundă nevoilor unei societăți aflate într-o permanentă evoluție. Participarea noastră la acest eveniment a oferit cadrul ideal pentru a consolida un dialog profesionist și orientat spre viitor, în care inovația devine un factor decisiv pentru progres.”

Organizată de Asociația SHARP Solution , în colaborare cu Institutul pentru Libertate și Democrație și cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate din Germania, conferința a reunit reprezentanți ai mediului public, academic și de afaceri, într-un format orientat spre soluții concrete pentru consolidarea unei economii verzi și reziliente. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Victoria și a fost susținut de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Author

Write A Comment