Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, i-a adresat o solicitare oficială președintelui Consiliului European, António Costa, cerând deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republica Moldova la Uniunea Europeană.
Demersul vine în contextul evoluțiilor politice din Ungaria, unde opoziția a obținut o victorie clară la alegerile parlamentare, iar fostul premier Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea după 16 ani de guvernare. Potrivit lui Negrescu, acest rezultat deschide o nouă oportunitate pentru deblocarea unei decizii întârziate de regula unanimității.
În acest context, oficialul european a precizat că „în urma rezultatului alegerilor din Ungaria, am trimis o scrisoare către președintele Consiliului European pentru a solicita deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea Republicii Moldova la UE”, subliniind că schimbarea politică de la Budapesta „oferă o nouă oportunitate pentru această decizie întârziată prea mult”.
Victor Negrescu a evidențiat că lansarea negocierilor pe clustere „ar oferi un nou imbold reformelor necesare și ar consolida inclusiv colaborarea cu România”, adăugând că „este momentul ca Uniunea Europeană să confirme acest parcurs printr-o decizie clară”. Totodată, acesta a menționat că decizia ar putea fi adoptată fie la reuniunea Consiliului European din luna iunie, fie mai rapid, la nivel de ambasadori.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022 și a obținut statutul de țară candidată în iunie același an, fiind încurajată să continue reformele. În noiembrie 2023, instituțiile europene au confirmat progresele realizate și au recomandat deschiderea negocierilor, decizie aprobată în decembrie 2023. Negocierile au fost lansate oficial la 25 iunie 2024.
Ulterior, în septembrie 2025, Republica Moldova a finalizat screeningul bilateral cu Uniunea Europeană, etapă esențială pentru evaluarea compatibilității legislației naționale cu acquis-ul comunitar. În decembrie 2025 au început discuțiile tehnice pe primele capitole de negociere, considerate de autorități drept o fază crucială pentru avansarea procesului de integrare europeană.
