Lucrările de construcție a LEA 220 dublu circuit Ostrovu
Mare – RET (linie nouă), care va contribui la evacuarea energiei produse în hidrocentrala
Porțile de Fier 2, se află într-un stadiu avansat de execuție. Linia are o lungime de
aproximativ 31 de kilometri, un număr de 105 stâlpi și traversează teritoriul a 5 unități
teritorial administrative din județul Mehedinți.
Săptămâna aceasta a avut loc comandamentul de stadiul al investiției, la care au participat
Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, și Florin Cristian Tătaru,
membru al Directoratului, alături de directorul Direcției Investiții, Dorinel Vladu, și reprezentanții
contractorului, Asocierea Electromontaj SA și ELM Electromontaj Cluj SA.
Până în prezent au fost ridicați 100 de stâlpi, alți 2 fiind asamblați la sol și pregătiți a fi ridicați.
Au fost realizate și finalizate 104 fundații, stadiul fizic al investiției fiind de 75%.
În aceste zile, se desfășoară cea mai complexă parte a lucrării, respectiv tronsonul care
traversează Brațul Gogoșu al fluviului Dunărea, fiind vorba despre stâlpi speciali utilizați în
astfel de situații, stâlpi metalici de dublu circuit, tip turn, cu coronament dublu triunghi
(coronament tip DONAU), care au înălțimea de 66 de metri. Deschiderea de traversare a
Braţului Gogoşu are lungimea de 560 de metri.
Contractul de execuție are o valoare totală de 49 de milioane de lei și a fost semnat în martie
2023, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în luna mai 2023. Termenul de finalizare a lucrării
este mai 2025.
Noua linie de 220 kV va face legătura între Stația Cetate și cea de-a 82-a stație din Rețeaua
Electrică de Transport a României, Stația Ostrov, investiție aflată în etapa de derulare a
achiziției publice pentru contractul de execuție. Construirea noii linii Ostrovu Mare – RET și a
stației Ostrov au ca scop principal creșterea capacității de evacuare în Sistemul
Electroenergetic Național a energiei electrice produse în Hidrocentrala Porțile de Fier 2.
Rețeaua electrică de transport gestionată de Compania Națională de Transport al Energiei
Electrice Transelectrica SA are în prezent o lungime de aproximativ 9.140 de kilometri de linii
electrice aeriene de 400 kV, 220 kV și 110 kV și 81 de stații electrice de transformare. În ultimii
șase ani, Operatorul Național de Transport și Sistem a construit peste 400 de kilometri de linii
electrice aeriene noi de 400 kV, iar până în 2030 se află în construcție 740 de kilometri de linii
electrice aeriene de înaltă tensiune cu o valoare totală de peste 380 de milioane de euro.
Author
RRD Admin