de Robert Lupițu
Reunificarea Republicii Moldova cu România rămâne un subiect deschis, a cărui decizie aparține cetățenilor, în timp ce Chișinăul își concentrează eforturile asupra obiectivului de semnare a tratatului de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028, a declarat președinta Maia Sandu, într-un interviu acordat în exclusivitate CaleaEuropeană.ro, la Chișinău, în marja Moldova Security Forum.
„Noi muncim mult (…) și am promis că vom reuși să pregătim țara pentru semnarea tratatului de aderare în 2028. (…) Tehnic, suntem gata să închidem negocierile pe anumite capitole”, spune Maia Sandu.
Unele dintre obstacolele care însoțesc acest parcurs, de la prezența ilegală a trupelor ruse în Transnistria până la atacurile hibride și războiul cognitiv purtat de Moscova, sunt văzute de președinta Republicii Moldova ca fiind rezolvate și împreună cu partenerii din Uniunea Europeană.