Lansarea Caietului Documentar “România și Republica Moldova: Parteneriatului pentru UE”. Mulțumesc #ClubRomânia pentru invitația de a mă alătura volumului colaborativ cu nr. 10. Poate nu este întâmplător. 
Optimismul are un fir predominant în acest volum, răsfoindu-i paginile. Prudent și moderat. De la integrare europeană la energie, infrastructură, conectivitate și digital. De la dosare sensibile precum Transnistria sub dimensiunea securității la dependența de evoluțiile din războiul Rusiei împotriva Ucrainei și scenarii legate de unire.
De unde atâta optimism? Anul trecut, cineva aflat la granița dintre contestare și destructurare a unor piloni pe care îi considerăm imuabili, îmi lansa o provocare: aș dori să discutăm mai des ca să îți înțeleg optimismul. Conversația poate fi, în sine, o ocazie de a prezenta interlocutorilor o optică argumentată, dar ea devine și tehnică prin care interlocutorul te poate deroba de optimism. Depinde, evident, de intenție într-o epocă a războiului cognitiv.
Percepția dinspre România este una mixtă. În memoria instituțională de la București, Republica Moldova este un al doilea stat românesc. Unii reaprind flacăra reunificării. Alții o tratează în subsidiarul integrării europene, iar alții percep integrarea europeană drept singura Cale. Oricare dintre ele ar fi, fereastra de timp este limitată. Adevăratul test al optimismului și ideilor cuprinse în volum va fi dat în 2028.
#CaleaEuropeană trece Prutul: Unirea de facto a Republicii Moldova cu România, contribuția mea la acest volum, este plasată la intersecția dintre jurnalism analitic, eseu și mărturie personală privind modesta noastră contribuție, ca platformă media, la spațiul media comun cu Republica Moldova. Practic, Prutul nu este graniță în sensul unui zid, ci o punte. Articolul nu își propune să militeze doctrinar pentru o poziție, ci cartografiază posibilul, fără pretenția unei cunoașteri absolute sau însușirii de idei vizionare.
Cum poate integrarea europeană să facă din reunificare un efect natural, nu o condiție prealabilă, și cum unirea de facto a Republicii Moldova cu România poate accelera și prelucra, nu complica, traiectoria europeană?
Dincolo de volum, pe care cititorul îl poate descoperi, două gânduri merită subliniate:
Ancorarea Republicii Moldova în Europa nu este un proiect mai mare și mai important al celuilalt mal de Prut. Într-o Românie din care după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană au lipsit proiectele de țară ce se întâmplă cu Republica Moldova este un veritabil proiect de țară. Indiferent că unii sunt unioniști, alții pragmatici. Avem în vizor aderarea la OCDE și aderarea la euro, dar proiectul european al Republicii Moldova nu trebuie să fie mai mult al Chișinăului și mai puțin al Bucureștiului.
Știm într-o oarecare măsură sprijinul indispensabil al României pentru Republica Moldova. În același timp, observăm cum Republica Moldova se descurcă în fața intimidărilor Rusiei și întețim retorica că este capabilă să dea lecții României, confruntată la rândul său cu propriile vulnerabilități. Ceea ce ar trebui să învățăm de aici este că și vulnerabilitatea poate fi o sursă de putere și de curaj.
