BT a raportat un profit net individual de 913 mil. lei în S1 din 2024, venituri operaţionale de 1,9 mld. lei şi active de 167,7 mld. lei ♦ Omer Tetik, director general, Banca Transilvania: „Ne concentrăm pe creşterea volumelor, a numărului de clienţi, pe atragerea de business pe toate segmentele pe care operăm, dar şi pe consolidarea companiilor din grup.”
Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit din România, a raportat un profit net individual de 913 mil. lei în primul trimestru din 2024, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce veniturile operaţionale s-au majorat cu 32% la 1,9 mld. lei, potrivit raportului financiar publicat vineri seară la Bursa de Valori Bucureşti. Activele băncii au fost de 167,6 mld. lei, faţă de 161,2 mld. lei la final de 2023.
La nivelul grupului – societatea de administrare active, de brokeraj bursier, leasing – profitul net a urcat la 1,13 mld. lei de la 837 mil. lei, iar veniturile de la 1,7 mld. lei la 2,2 mld. lei. Activele grupului au ajuns la 176 miliarde lei, iar nivelul creditelor nete, la 77,1 miliarde lei. „Începutul anului este încurajator şi ne arată că suntem în grafic cu îndeplinirea obiectivelor noastre pentru prima parte din 2024. Ne concentrăm pe creşterea volumelor, a numărului de clienţi, pe atragerea de business pe toate segmentele pe care operăm, dar şi pe consolidarea companiilor din grupul Banca Transilvania. Creştem astfel bilanţul şi anvergura grupului BT, contribuind semnificativ la bancarizarea românilor”, spune Omer Tetik (foto), director general, Banca Transilvania.