Senatorul Radu Oprea a declarat că reindustrializarea “nu trebuie să însemne nostalgie sub nicio formă”, ci trebuie să fie orientată spre tehnologii moderne şi inovare, potrivit Agerpres.
“Toţi vorbim despre schimbare, dar în fapt, noi avem nevoie de continuitate în proiecte bune. Vă dau un singur exemplu. Am reuşit să avem o finanţare pentru fabrica de pulberi de la Victoria. Am reuşit să facem câţiva paşi. (…) Dar de atunci să-mi spuneţi dacă mai ştiţi ceva. Şi sunt ani de zile de când avem nevoie cu toţii de această capacitate de producţie, ca să nu mai stăm cu mâna întinsă la vecinii noştri şi să avem probleme în aprovizionare grele, să nu mai putem furniza marfa pe care am promis-o şi am semnat-o prin contracte către clienţii noştri, adică către Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul Administraţiilor şi Internelor şi totuşi nu reuşim să progresăm”, a mai spus Oprea, la Masa Rotundă cu tema REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI PRIN DEZVOLTAREA INDUSTRIEI DE APĂRARE, organizată de Financial Intelligence, cu sprijinul Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat şi al Organizaţiei Patronale Industria de Apărare.
