Ganduri de la lansarea volumului „România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE”, coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera.

Există cărți care încearcă să explice un moment istoric și există cărți care vor să participe la construirea lui. Volumul „România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE”, apărut în 2026 în seria Caiete documentare a Club România, aparține celei de-a doua categorii. Nu este o monografie academică în sens strict, cu o singură ipoteză, aceeași metodă și o demonstrație dusă metodic până la capăt. Este, mai curând, o hartă amplă a unui proiect politic, economic, cultural și de securitate: integrarea europeană a Republicii Moldova, susținută de România ca partener de construcție, nu doar diplomatic.

În cele 756 de pagini regăsim opiniile a peste 70 de autori – oficiali, diplomați, cercetători, antreprenori, jurnaliști, specialiști în energie, digitalizare, administrație și cultură. Coordonați de Andrei Stoian și Victor Vevera, ei construiesc o teză comună, abordată din unghiuri diferite: apropierea reală dintre București și Chișinău se măsoară în capacitatea de a face sistemele să funcționeze împreună.

Meritul coordonatorilor nu stă numai în amploarea selecției, ci în arhitectura intelectuală a volumului. Andrei Stoian și Victor Vevera reunesc documente europene, expertiză instituțională și analize din domenii care, de regulă, sunt discutate separat. Construcția este susținută de Consiliul Științific și de Specialitate, din care fac parte Anca Dragu, Daniel Dăianu, Sergiu Manea, Tănase Stamule, Vasile Pușcaș, Iulian Chifu, Clara Volintiru, Corina Popescu, Dumitru Alaiba și Miruna Butnaru-Troncotă.

Formula care ordonează întregul demers — „de la interconectare sistemică la interdependență strategică” — aparține profesorului Vasile Pușcaș, fost ministru al Integrării Europene a României. Ea oferă cheia de lectură a cărții: apropierea dintre România și Republica Moldova nu se poate reduce la proiecte izolate sau la solidaritate declarativă, ci presupune sisteme compatibile, instituții capabile să lucreze împreună și interese comune suficient de solide încât să reziste schimbărilor politice.

Aceasta este, de fapt, ideea cea mai valoroasă a cărții. Integrarea europeană nu mai apare ca o destinație diplomatică îndepărtată, ci ca un proces de integrare înaintea aderării: energie, transport, piață, servicii publice digitale, reguli administrative, educație, spațiu informațional și capacitate de apărare democratică.

Politica externă devine, în aceste pagini, o chestiune de rețele electrice, proceduri de achiziții, standarde bancare, interoperabilitate digitală și redacții capabile să reziste manipulării. Mai puțin romantic, desigur. Dar mult mai serios.

De la „sprijin” la interdependență

Cartea este organizată în șase capitole: documentele și cadrul negocierilor de aderare; triunghiul București-Chișinău-Bruxelles; interdependența administrativă, energetică, digitală și economică; mediul informațional și reziliența democratică; dosarul transnistrean; opinia publică și integrarea europeană. Primul merit editorial este includerea documentelor europene relevante – cadrul de negociere, Planul de creștere, rapoarte și comunicări ale Comisiei.

Miza volumului nu este să demonstreze că România și Republica Moldova au legături istorice, culturale și lingvistice. Acest lucru este limpede. Miza este să arate că o relație de proximitate trebuie convertită în capacitate instituțională. Textele despre administrație, fonduri europene, piață financiară, energie, logistică, investiții sau infrastructură digitală insistă asupra aceleiași idei: solidaritatea fără proiecte, termene, finanțare și oameni competenți rămâne o formă elegantă de amânare.

Deosebit de importantă este deplasarea accentului de la „ajutor” la interdependență strategică. Ajutorul presupune o relație verticală, între cel care oferă și cel care primește. Interdependența presupune interes reciproc, reguli previzibile și responsabilități comune. România nu are de câștigat doar prestigiu prin sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova; are de câștigat securitate energetică, relevanță regională, conexiuni economice, rute logistice mai robuste și o frontieră estică mai puțin vulnerabilă.

Aceasta este partea matură a discursului: Republica Moldova nu este prezentată exclusiv ca „dosar de suflet”, ci ca parte a unei arhitecturi regionale de dezvoltare și securitate. Pentru România, a înțelege această dimensiune este esențial. Emoția mobilizează repede, dar nu ține loc de strategie. O conductă, o linie de înaltă tensiune, un pod, o procedură digitală interoperabilă sau o administrație pregătită pentru fonduri europene rezistă mai bine decât o frază festivă.

Spațiul informațional

Pentru mine, unul dintre cele mai actuale segmente este capitolul despre mediul informațional, valorile comune și reziliența democratică. Aici cartea formulează corect problema: dezinformarea nu este o anexă a geopoliticii, ci unul dintre câmpurile ei de luptă. Narațiunile anti-europene, exploatarea fricii de război, mitul dispariției statalității moldovenești, demonizarea cooperării cu România și uzura produsă de așteptările lungi în cadrul procesului de aderare sunt descrise ca mecanisme care operează împreună.

În acest capitol, contribuția prof. univ. Alina Bârgăoanu, „Războiul fără luptă: scurte considerații despre dezinformarea și influența ostilă care vizează Republica Moldova”, oferă cadrul conceptual necesar. Ideea centrală este precisă: operațiunile de influență nu urmăresc întotdeauna convertirea publicului la o anumită convingere, ci erodarea capacității lui de a mai distinge, judeca și avea încredere. Confuzia, cinismul și epuizarea devin astfel efecte politice, nu simple reacții psihologice. Este o contribuție importantă deoarece refuză lectura comodă a dezinformării ca „știre falsă” izolată și o plasează acolo unde trebuie – în arhitectura mai largă a vulnerabilizării democratice. Pentru Republica Moldova, aflată sub presiune hibridă continuă, această distincție este esențială.

Contribuția jurnalistei Claudiei Nicolae, director AGERPRES, despre spațiul informațional comun România-Republica Moldova pornește de la un fapt simplu: acest spațiu există deja prin limbă, audiențe, distribuția conținutului și circulația jurnaliștilor, dar nu este consolidat suficient instituțional. Ideea este corectă pentru că nu avem nevoie de un spațiu informațional comun doar ca simplă extensie a unui discurs oficial, ci de o rețea de informare credibilă, diversificată și independentă editorial, în care publicul să poată recunoaște sursa, standardul și răspunderea profesională.

Aici serviciile publice de media, agențiile de presă, universitățile și redacțiile serioase pot contribui prin formate comune, schimburi profesionale, verificare transfrontalieră a faptelor, jurnalism explicativ și programe consistente de educație media.

Volumul are meritul de a lega, de asemenea, discuția despre dezinformare de inteligența artificială, securitate cibernetică, platforme și vulnerabilități electorale. În anii următori, problema nu va mai fi doar volumul falsurilor, ci viteza, personalizarea și verosimilitatea lor: o imagine, o voce sau un document fals pot circula mai repede decât poate răspunde o instituție. De aceea, investiția în presa credibilă nu este o simplă cheltuială; este infrastructură democratică.

O carte despre o responsabilitate

Ca volum de sinteză, cartea reușește trei lucruri importante. Mai întâi, pune într-o singură arhitectură domenii care sunt tratate adesea separat: securitate, administrație, economie, energie, cultură și media. Apoi, readuce în centru documentul primar și obligația de a discuta pe bază de reguli, nu doar de impresii. În fine, are ambiția utilă de a transforma ideea de apropiere într-un program de lucru.

Cititorul trebuie să știe că va parcurge un dosar documentar și programatic valoros, ancorat în realitatea momentului(sfârșitul lunii iulie 2026), nu echivalentul unui studiu peer-reviewed cu metodologie uniformă.

„România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE” este o carte importantă fiindcă nu lasă relația dintre cele două state să rămână captivă între nostalgie, reflex identitar și ceremonie. Ea argumentează că drumul european al Republicii Moldova se construiește în fiecare zi prin instituții funcționale, administrație competentă, infrastructură conectată, reguli predictibile și un spațiu public care nu abandonează cetățeanul în fața manipulării.

Integrarea nu poate fi doar proiectul elitelor administrative sau al celor care deja cred în ea. Ea devine durabilă numai atunci când cetățeanul vede diferența în siguranță, mobilitate, școală, venit, servicii publice și calitatea informației pe care o primește.

Europa va fi convingătoare pentru oamenii simpli doar dacă funcționează.

https://maria734211.substack.com/p/prutul-se-trece-prin-institutii-infrastructura