Știu că ne place să ne uităm în oglindă și să ne mințim că arătăm bine. Însă avem ditamai buboaiele pe față, din punct de vedere geopolitic și diplomatic. Mai concret spus, am aflat zilele astea, din discuțiile pe care le-am purtat cu mai multe surse politice prezente aici la New York pentru evenimente în marja Adunării Generale a ONU, că americanii blochează aderarea României la OCDE.
Nu o fac pentru că au ceva direct cu România. O fac pentru că Washingtonul își reevaluează raportarea la organizațiile multilaterale și la relația economică cu UE.
Pe scurt, războiul comercial a modificat inclusiv modul în care administrația americană privește extinderea unor organizații construite în jurul regulilor comune, iar noi am fost prinși la mijloc într-un context care nu depinde de performanțele noastre tehnice, ci doar de abilitățile noastre diplomatice. CARE NU SE MANIFESTĂ ÎN ACEST MOMENT, deși Adunarea Generală a ONU era un moment potrivit pentru acest lucru. Nu asta e însă prioritatea cu care a venit președintele Nicușor Dan la ONU.
Păi admiterea unui nou membru necesită unanimitatea Consiliului OCDE și este suficient ca Washingtonul să transmită informal că nu este pregătit să susțină decizia. Într-o asemenea situație, secretarul general nu are niciun interes să forțeze un vot care ar eșua.
Există însă și o veste bună, pe lângă vestea rea: poziția americană nu pare să fie unitară, deci se poate construi în jurul ei. Administrația Trump funcționează prin mai multe centre de putere, iar opiniile privind extinderea OCDE diferă. Unele structuri consideră că România și-a îndeplinit obligațiile și poate deveni membru. Alte zone ale administrației Trump privesc cu reticență admiterea unor noi state în actualul context internațional în care SUA își reconfigurează interesele comerciale și geopolitice.
