Club România Buletin apariții media

Mădălina Otovescu: Mă bucur să contribui la proiectul editorial al Club România, „România și Republica Moldova – Parteneriatul pentru UE”

Mă bucur să contribui la proiectul editorial al Club România, „România și Republica Moldova – Parteneriatul pentru UE”, coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, printr-un articol dedicat diplomației culturale, având ca studiu de caz filmul documentar „Grigore Vieru – Poetul neamului”.

Acest demers se înscrie în proiectele pe care le dezvolt alături de partenerul meu în toate, Adrian Otovescu, și de Laboratorul de Sociologie Vizuală al Universității din Craiova, din cadrul Școlii Doctorale de Științe Sociale și Umaniste.

Cred că filmul documentar poate deveni un instrument esențial pentru păstrarea memoriei colective și pentru promovarea valorilor culturale care ne apropie și ne unesc.

Pentru mine, acest proiect reprezintă și continuarea unei tradiții de cercetare pe care Dimitrie Gusti a așezat-o la temelia sociologiei românești: documentarea realităților sociale și culturale, cercetarea comunităților și valorificarea identității acestora. Astăzi, putem duce această misiune mai departe prin film documentar și sociologie vizuală, păstrând vii poveștile, personalitățile și patrimoniul nostru spiritual.

Sunt convinsă că diplomația culturală începe prin a ne cunoaște, a ne prețui și a face cunoscute valorile în care credem. Iar legătura dintre România și Republica Moldova se construiește, înainte de toate, prin această memorie culturală comună.

P.S. Așteptăm cu drag delegația din Republica Moldova și întâlnirea prilejuită de cea de-a doua ediție a conferinței „Românitatea în epoca globalizării. Continuitate și identitate la est de Prut”. Va fi o nouă ocazie de a ne întâlni, de a dialoga și de a consolida legăturile culturale și identitare dintre noi!

Write A Comment