Club România Buletin apariții media

Luca Niculescu: La École Normale Supérieure, alături de unul dintre marii diplomați francezi, Philippe Étienne

La École Normale Supérieure, alături de unul dintre marii diplomați francezi, Philippe Étienne.

Am fost onorat de invitația lui de a vorbi într-un loc cu o tradiție academică impresionantă — nu mai puțin de 14 absolvenți ai ENS au primit Premiul Nobel.

Am vorbit despre drumul României în ultimele decenii: de la una dintre cele mai dure dictaturi ale Europei la democrație — imperfectă, ca toate democrațiile — dar o țară care se apropie de intrarea în grupul economiilor dezvoltate, OCDE.

Dialogul cu studenții a fost unul viu, cu întrebări pertinente și bine informate. M-am bucurat, în același timp, să aud cum Philippe Étienne a vorbit despre România — o țară care, așa cum spune și în volumul său recent de memorii, i-a marcat profund parcursul diplomatic. Pentru că sunt foarte multe legăturile dintre Franța și România.

Și, apropo de aceste legături, diplomatul francez a amintit și că președintele României, Nicușor Dan, a studiat la École Normale Supérieure. Iar in instituție există o sală de curs ce poartă numele marelui poet de limbă germană născut in România, Paul Celan, care a predat aici.

Write A Comment