Companiile Lidl din România au încheiat anul calendaristic 2023 cu o cifră de afaceri consolidată de peste 22,4 miliarde de lei net, un profit net de aproximativ 1 miliard de lei și investiții de peste 1 miliard de lei.
Rata de profitabilitate pentru anul calendaristic 2023 este 4,7%, în scădere față de anul anterior (5,3%), când cifra de afaceri înregistrată de Lidl în România a fost de peste 18,5 miliarde lei, iar profitul net de aproape 1 miliard de lei, potrivit unui comunicat al companiei.
În același an calendaristic, Lidl România a direcționat către bugetul de stat peste 495 milioane de lei, sumă care reprezintă valoarea contribuțiilor și impozitelor achitate pentru cei peste 12.000 de angajați, dar și peste 70 milioane de lei la fondul de mediu. Mai mult, retailerul a făcut investiții sociale în programe desfășurate cu societatea civilă în valoare de peste 45 milioane de lei.
„2023 a fost un an în care am continuat să creștem și avem convingerea ca acest lucru s-a datorat faptului ca nu ne-am abătut de la esența modelului nostru de business: produse la cel mai bun raport calitate-preț. Deși au fost creșteri de costuri în întreaga piața și pe întreg lanțul valoric, acest lucru nu s-a reflectat semnificativ în coșul de cumpărături al clientului Lidl. Ne-am asumat parțial aceste creșteri, iar amortizarea acestora a avut loc în marja noastră. Acest lucru se vede în rezultatele noastre financiare – am continuat să fim prima alegere a clienților și am înregistrat o cifra de afaceri mai mare cu 18% față de anul precedent, dar rata de profitabilitate este în scădere față de anul anterior, de la 5,3% la 4,7%”, a spus Marco Giudici, CEO Lidl România.
Lidl România (Lidl Discount SRL, Lidl România SCS, Lidl România SRL și Lidl Imobiliare România Management SCS) continuă să contribuie activ la dezvoltarea economică a României prin investiții constante și concrete pe plan local, dar și prin contribuții directe la bugetul de stat, în valoare de peste 2,2 miliarde de lei.
Una dintre prioritățile Lidl România este extinderea continuă a colaborărilor cu producătorii locali, un obiectiv pe care retailerul îl urmărește cu consecvență încă de la intrarea pe piața locală, iar, de la an la an include în ofertă un număr din ce în ce mai mare de produse realizate în parteneriat cu furnizori români. Astfel, în anul calendaristic 2023, retailerul a avut în întreg sortimentul 3.536 de produse dezvoltate cu furnizori locali și peste 117.312 de tone de legume și fructe românești disponibile la raft. Anul trecut compania a lucrat cu peste 465 de furnizori români pentru întreg sortimentul de produse.