Există o scriere foarte veche, analizată deseori în spațiul public, care are legătură directă cu povestea evoluției umanității – Cartea lui Enoh.
În această lucrare cu profunde dimensiuni religioase, apare o relatare foarte interesantă – povestea lui Azazel, un înger veghetor care încalcă ordinea stabilită între lumea divină și cea umană. Astfel, el este cel care transmite oamenilor cunoștințe considerate secrete. Îi învață să fabrice săbii, cuțite, scuturi și, în fapt, introduce prin această nouă putere oferită oamenilor și o problemă etică: cum va fi folosită această putere?
Într-un registru mai larg, esența poveștii induce o problemă morală: cum putem folosi o nouă tehnologie pentru a crea o lume mai bună? Faptul că reușim să dezvoltăm instrumente care ne oferă mai multă putere nu înseamnă că avem în mod automat și înțelepciunea necesară în utilizarea lor. Cartea lui Enoh aparține unei lumi ancestrale, dar miturile supraviețuiesc și arată tensiuni umane care reapar în contexte istorice diferite. Contextul introducerii inteligenței artificiale (AI) pe scară largă în viitorul apropiat, precum și al modificărilor inerente evocă similitudini cu problema inițială din acest mit istoric, respectiv cât de pregătită este societatea pentru salturi majore în cunoaștere și cum va reacționa.