De 30 de ani ni se tot spune că depozitul de muniții din Transnistria ar putea exploda ca bomba de la Hiroshima. Informația asta vine dintr-un studiu din 2005 al Academiei de Științe, preluat și repetat de atunci de oficiali ruși, ultima oară de Șoigu, în aprilie 2026, mereu în momente „potrivite”, adică exact când Moldova avansează spre UE. Hai să vă explic de ce povestea nu stă în picioare.

Astăzi a fost publicat un raport comun al Serviciului de Informații și Securitate și al Agenției Informații Militare, bazat pe date GEOINT, OSINT, HUMINT, SIGINT și calcule inginerești (metodologia ONU UN SaferGuard), care arată o realitate complet diferită.

La Cobasna sunt stocate aproximativ 14.000 de tone de muniție. Dar aici e prima confuzie pe care se sprijină tot mitul: nu toate cele 14.000 de tone sunt exploziv. 80% din stoc înseamnă carcase, ambalaje și componente inerte, care nu pot detona în niciun fel. Cantitatea netă reală de exploziv (NEQ) e de circa 2.800 de tone.

A doua confuzie, și mai gravă: bomba de la Hiroshima a avut puterea a ~15.000 de tone de TNT. Ca să obții un echivalent similar la Cobasna, ar fi nevoie ca 1.500 de bombe de aviație de 10 tone să explodeze simultan, în aceeași secundă, în același loc. Fizic imposibil: munițiile sunt împărțite în 42 de depozite separate (subterane, semi-îngropate, de suprafață), distanțate 80–200 m unul de altul, special ca să nu se poată propaga o explozie de la unul la altul.

Chiar și în cel mai nefavorabil scenariu realist (nu cel „teoretic perfect”), pagubele majore rămân într-o rază de 2 km de la epicentru, practic în interiorul perimetrului depozitului, care are oricum 5 km. Cea mai apropiată localitate, Andreieni, e la 2 km distanță. Relieful deluros din zonă amplifică acest efect de izolare naturală.

Și încă ceva important: raportul include imagini concrete din interiorul depozitului, GEOINT, fotografii din interiorul buncărelor, structura reală a celor 42 de depozite. De la ultima vizită OSCE, din 2006, accesul a fost interzis complet, iar lipsa de transparență a fost folosită ea însăși ca argument: „nu știm ce e acolo, deci putem specula orice, iar prezența noastră militară e necesară ca să «gestionăm» pericolul”. Cu asemenea date publicate oficial, e mai greu să întreții misterul când lumea vede exact ce e acolo: carcase vechi, muniție sovietică, nimic apocaliptic.

Atunci de ce ni se repetă povestea asta la nesfârșit? Pentru că e un instrument politic, nu o evaluare tehnică. Prezența militară rusă ilegală în regiune se legitimează exact prin frica asta, întreținută artificial de trei decenii, exact ca „pașaportizarea” din stânga Nistrului sau alte narațiuni construite pe același calapod: un pretext permanent pentru a justifica ce nu are, altfel, nicio justificare legală.

Raportul integral, aici.