de Iulian Chifu*

Strategia Națională de Apărare a Țării, emisă de noul președinte ales Nicușor Dan, în primele 6 luni de mandat, aduce câteva precedente și un risc important, dar asumat de către actualul deținător al fotoliului de la Cotroceni: acela de a-și lega postura politică de un document care trebuia să fie teoretic, tehnic, profesionist, suficient de formal. Față de precedentele ediții, în care Președintele personaliza doar o pagină de introducere, și aceea disputată între dimensiunea de securitate și comunicare publică a Administrației Prezidențiale, de această dată, Nicușor Dan își leagă numele direct de actuala Strategie. Fără precedent este și punerea sa în transparență înainte de adoptarea în CSAT și de prezentarea în Parlament. Așa cum fără precedent, inedit și risc prezidențial îl reprezintă situarea strategiei în jurul unui concept absolut nou, cel de independență solidară, fără echivalent la nivel internațional, european și fără a fi integrat în sistemul de securitate națională. Intro-ul de cinci pagini al strategiei și primul capitol conceptual nu se regăsesc în nici un document anterior. Un risc asumat de către Nicușor Dan, dar pe care nu l-aș fi recomandat unui președinte niciodată.

Continuarea, aici.

Author

Write A Comment