NNDKP Consultanță Fiscală își consolidează echipa de parteneri prin cooptarea lui Ionuț Simion, unul dintre cei mai reputați consultanți fiscali din România, potrivit unui comuincat.
Cu peste 30 de ani de experiență în mediul de afaceri, dintre care peste 25 de ani în consultanță fiscală, Ionuț Simion aduce o expertiză solidă acumulată de-a lungul carierei în care a coordonat echipe și proiecte complexe atât la nivel local, în calitate de Country Managing Partener, cât și la nivelul Europei Centrale și de Est, în calitate de lider regional și Partener specializat în domeniul prețurilor de transfer.