GRAMPET, cel mai mare grup feroviar privat și integrator logistic din Europa Centrală și de Sud-Est, își continuă ascensiunea în 2025, estimând o cifră de afaceri de aproximativ 440 milioane euro, în creștere cu 5% față de anul anterior. „Ne menținem traiectoria ascendentă datorită capacității de adaptare și a diversificării portofoliului de servicii”, au declarat reprezentanții companiei.
Profitul net estimat pentru acest an este de 10 milioane euro, reflectând o politică de eficientizare și o abordare strategică prudentă, într-un context economic marcat de volatilitate. Grupul a investit în 2025 circa 50 milioane euro, iar pentru 2026 a planificat un buget semnificativ mai mare, între 100 și 110 milioane euro. „Investim constant în modernizare, digitalizare și extinderea capacității operaționale, pentru a consolida poziția noastră de lider”, au precizat oficialii GRAMPET.
Cele mai importante investiții s-au concentrat pe achiziția de material rulant nou și modernizarea flotei existente, pe digitalizarea proceselor și pe dezvoltarea unor proiecte conexe precum procesarea bitumului și operațiunile portuare. În același timp, compania a lansat trenul LEON (primul automotor DMU construit integral în România după opt decenii), a continuat modernizarea trenurilor Siemens Desiro, iar prin fonduri PNRR continuă modernizarea a 19 locomotive electrice ELA SMO și a 42 de vagoane de călători, proiecte ce depășesc 157 milioane euro.
