Sǎptǎmâna asta am primit o veste tare bunǎ. Nu e vorba despre diplome, premii, sau alte recompense ci este vorba despre recunoaștere. Despre recunoașterea muncii noastre, a celor care fac proiectele sǎ se întâmple în UrbanizeHub.

Zeci, sute şi mii de oameni sunt impactați de munca unui grup mic, tânǎr, implicat, ce genereazǎ proiecte pentru a schimba starea orașelor și a comunităților din România.

UrbanLab For Green Cities a primit premiul Gold, iar festivalul New Urban Habits a primit Bronze. Din 1.200 de proiecte analizate în decursul unui an de zile avem douǎ proiecte pe podium.

În cadrul Community Index – ediția a VII-a, au fost analizate peste 1200 de proiecte din România, desfășurate în perioada mai 2024 – august 2025, printr-un set de 43 de indicatori aliniați la standarde internaționale, precum Business for Societal Impact (B4SI) Community Investment Framework și Social Return On Investment (SROI).

Obiectivul Community Index este să conecteze perspectivele locale la metodologii globale, să ofere un reper clar pentru o nouă generație de proiecte mature și exemple de bună practică, bine documentate și cu impact real.

Categoria „𝐎𝐫𝐚𝐬̦𝐞 𝐒𝐮𝐬𝐭𝐞𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞” reprezintă spațiul în care inovația urbană, implicarea comunitară și munca multisectorială se întâlnesc pentru a transforma orașele în ecosisteme vii, accesibile și durabile.

Sunt ferm convins cǎ pe viitor va exista recunoaștere de acest gen şi pentru divizia noastră de urbanism, UrbanVision, pentru cǎ proiectele pe care le-au realizat anul acesta sunt foarte faine și cu impact mare la cetățeni din orașe ca Ploiești, Deva, Râmnicu-Sǎrat, București.

E important pentru echipa noastrǎ cǎ din când în când apare din senin genul ăsta de apreciere. Ne motivează și ne obligǎ sǎ continuăm munca la același nivel de calitate și impact.

Bravo vouǎ urbanizerilor şi felicitări. 🥳👏

Author

Write A Comment