Raiffeisen Bank România şi InnovX lansează MagicMoon, un proiect dedicat antreprenorilor români sub 30 de ani care conduc companii cu cifre de afaceri cuprinse între 100.000 de euro şi 1 mil. euro şi care urmăresc extinderea afacerilor pe pieţe externe.
Iniţiativa face parte din MoonShotX, proiectul mai amplu derulat de Raiffeisen Bank în parteneriat cu InnovX, prin care sunt sprijinite companii româneşti cu afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro să se extindă în pieţe precum Austria, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia.
„MoonShotX este unul dintre cele mai importante programe ale noastre de susţinere la antreprenorilor români, un program care să ajute antreprenorii din România să poată să iasă în afara graniţelor ţării, să scaleze în ţările învecinate sau chiar mai departe, în Statele Unite sau Marea Britanie, beneficiind de experienţa şi poziţia noastră ca bancă regională şi nu numai. Noi ne-am uitat către companii cu cifră de afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro, antreprenori români, i-am ajutat cu know-how şi networking cu clienţii noştri din alte ţări”, spune Cristian Sporiş, Vice-Preşedinte, Divizia Corporate & Investment Banking şi Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.
