de Cristian Grosu
Dat fiind că lumea se schimbă sub ochii noștri atât de rapid încât nici nu avem timp să chibzuim asupra fotogramelor relevante,
și că urechea noastră dedată la ”economia de pace” nu e obișnuită să deceleze infrazgomotele acestor schimbări,
să fixăm câteva exemple care să configureze lecția pe care trebuie să ne-o însușim noi, cei angrenați în economia reală – ca să ne alegem măcar cu niște concluzii utile și indispensabile din acest foarte greu an 2026.
Înainte de toate, trebuie să observăm un lucru:
criza prin care trecem – noi, cei din economia românească alături de cea europeană și chiar occidentală în ansamblul ei, nu e atât de ”simplă” pe cât a fost cea din 2008-2012:
atunci lucrurile erau clare, previzibile, încălcarea legilor economice și ale pieței din deceniul premergător era cuantificabilă:
azi avem o suprapunere de crize – geopolitice (și, pe cale de consecință, politice) – geoeconomice (și pe cale de consecință, economice) – ideologice (și, pe cale de consecință, democratice) – căci nici democrația viitorului pe termen mediu și lung nu va mai fi ceea ce am știut noi până acum că ea este.