In plenul EESC – European Economic and Social Committee din Parlamentul European, am avut o dezbatere cu Valdis Dombrovskis, Comisarul European responsabil de simplificare și „better regulation”.
I-am adresat direct o întrebare simplă: după atâtea inițiative de simplificare, unde sunt rezultatele măsurabile? Unde sunt indicatorii și evaluările care ne arată că birocrația chiar s-a redus și că economia europeană beneficiază? Este inacceptabil ca la un și jumătate de la primul Omnibus Comisia încă vorbește de promisiuni, dar pare că nu măsoară nimic.
Ca societate civilă, avem obligația să ținem Comisia responsabilă pentru ceea ce promite și ceea ce livrează. Simplificarea nu trebuie să dilueze standardele sociale și de mediu, ci chiar să ajute business-urile și cetățenii, ceea ce deocamdată nu prea vedem.
Vă recomand să citiți și avizul nostru pe subiect, mai ales pentru că următoarea etapă a planurilor Comisiei se concentrează puternic pe „gold-plating”: cazurile în care guvernele naționale adaugă, din exces de zel, cerințe și birocrație peste ceea ce solicită legislația europeană.
Suspectez cu tărie că România va fi nițeluș scoasă la tablă aici…
Dee prea multe ori birocrația creată acasă ajunge să fie pusă generic în cârca „Bruxelles-ului”. Și astă dăunează rău unei Europe puternice.