Club România Buletin apariții media

Clara Volintiru: Cooperarea în Europa de Est – perspective românești și poloneze

Astăzi am avut o discuție cu Michał Baranowski, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Tehnologiei din Polonia, despre consolidarea cooperării dintre România și Polonia în domeniul economic și tehnologic.

În contextul actual, România și Polonia cooperează strâns în domeniul securității, dar este momentul să ducem această relație mai departe și să construim un parteneriat economic și industrial pe măsura relației noastre strategice. Ne unește o viziune comună de acces pe piețele globale și vom lucra împreună cu instituțiile de specialitate din România și Polonia să aducem împreună sectorul privat dornic din ambele țări în procesele de internaționalizare. Am căutat să identificăm domeniile în care putem valorifica mai bine potențialul economic al Europei de Est și, foarte concret, cum putem crea mai multe legături între companiile românești și poloneze.

Poziția noastră între Marea Baltică și Marea Neagră, precum și rolul pe care România și Polonia îl pot avea în reconstrucția Ucrainei, deschid oportunități importante pentru noi proiecte în industrie, inovare și conectivitate.

Am încheiat cu un schimb de idei aplicat despre cum putem susține inovarea, în timp ce investim în dezvoltarea capacităților industriale de apărare.

Europa de Est are un potențial industrial și economic considerabil. Miza este să îl conectăm mai bine, să îl dezvoltăm și să îl transformăm în proiecte care consolidează competitivitatea regiunii și a Europei.

Write A Comment