Pe 13 ianuarie 2026, am avut la sediul Ministerului Afacerilor Interne o întâlnire de lucru cu conducerea MAI, liderii sindicatelor reprezentative și reprezentanți ai organizațiilor profesionale din sistem.

Aceste consultări sunt periodice și le consider esențiale: dialogul social trebuie să funcționeze, mai ales atunci când există îngrijorări legitime în rândul personalului.

În contextul dezbaterilor publice din mass-media privind vârsta de pensionare în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, am făcut câteva precizări importante:

✅ Nu există, la acest moment, niciun proiect de lege elaborat privind modificarea legislației care reglementează trecerea în rezervă/încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie pentru polițiști și militari.

✅ Există discuții la nivelul Guvernului pe această temă, dar ele privesc perspectiva viitoare și, dacă vor fi avansate soluții legislative, acestea vor include o perioadă de tranziție și vor fi supuse consultării.

✅ În orice discuție, MAI va susține măsuri care să încurajeze rămânerea în sistem a celor care îndeplinesc condițiile de pensionare, cu respectarea cadrului legal și a nevoilor operaționale.

✅ Pentru cei care îndeplinesc condițiile de pensionare la acest moment, drepturile nu pot fi afectate retroactiv.

✅ Vom menține un dialog transparent și vom informa sistematic partenerii sociali despre evoluțiile acestui subiect.

Discuțiile au fost deschise și constructive. Am discutat aplicat despre stabilitatea resursei umane, predictibilitatea carierei și menținerea capacității operaționale a structurilor MAI.

Siguranța cetățenilor depinde direct de stabilitatea și profesionalismul oamenilor din MAI. Orice decizie care afectează cariera polițiștilor și a militarilor trebuie discutată transparent, responsabil și în parteneriat cu cei direct implicați. MAI va informa din timp și va consulta partenerii sociali cu privire la orice evoluție legislativă relevantă.

Vom continua aceste consultări. O nouă întâlnire de lucru cu organizațiile sindicale și profesionale este programată pentru săptămâna viitoare.

Author

Write A Comment