Club România Buletin apariții media

Marius Stoian: In 1988, la 17 ani am avut plăcerea sa recit pe aceeași scenă cu Grigore Vieru, la București

Pe 14 iunie 1988 am avut privilegiul să recit pe aceeași scenă cu Grigore Vieru, la București.
A fost singura sa venire în România din întunecatul deceniu 8.
Eram un elev de 17 ani pasionat de poezie.
Evenimentul s-a produs în cadrul Cenaclului Literar-Artistic Confluențe al SLAST printr-o inițiativă curajoasă a regretatului Lucian Avramescu.
Într-o epocă comunistă sumbră și în România și în Moldova sovietică existau și astfel de raze de lumină pe care urca speranța către un viitor mai bun al poporului român ad integrum.
Rememorez cu emoție acest moment, după 38 de ani, în prefața lansării de mâine de la Chișinău a volumului 10 din seria Caiete Documentare Club România “România și Republica Moldova” coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera.
Privită din perspectiva timpului întâlnirea cu Grigore Vieru rămâne un moment de istorie personală dar și un reper sentimental pentru pasiunea și interesul meu constant pentru românii din această parte a Prutului, în curgerea, în trecerea noastră prin această lume.
E o plăcere să amintesc că printre complicii culturali ai acelei după amieze s-au aflat Augustin Ioan (student) unul din marii arhitecți ai României contemporane și Alexander Baumgarten (elev, cu doi ani mai mic), astăzi un reputat filozof, creatorul și coordonatorul Centrului de Filosofie Antică și Medievală a UBB.

Despre lansarea de mâine voi spune doar că formula care ordonează întregul demers -„de la interconectare sistemică la interdependență strategică”- aparține profesorului Vasile Pușcaș, fost ministru al Integrării Europene a României.
Ea oferă cheia de lectură a cărții și, în opinia mea, cheia abordării viitorului relațiilor dintre București și Chișinău.
Mulțumiri tuturor, “revenim în curând cu amănunte”.

Write A Comment