Invitația adresată președintelui României, alături de ceilalți 26 de șefi de stat și de guvern, de a participa la Summitul UE–GCC este o oportunitate istorică pentru România, pe care sper să nu o ratăm!
1. Ar fi prima vizită din istorie a unui președinte al României în Arabia Saudită, o țară cu o importanță geopolitică imensă. Am fost acolo în vizită în calitate de prim-ministru, dar niciun președinte al României nu a fost vreodată la Riad.
2. La acest summit, președintele are ocazia să discute cu conducătorii tuturor celor șase țări membre ale GCC: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Oman.
3. Este un moment esențial în care România și-ar arăta solidaritatea cu Arabia Saudită în fața atacurilor teroriste cărora le este victimă în aceste zile.
4. Ar putea să reia marile proiecte economice dintre România și țările GCC, pe care le-am lansat în timpul vizitei oficiale din 2015 și care au fost „înghețate” în ultimii 11 ani.
Sper ca președintele Nicușor Dan să ia decizia de a participa! 
Doamne ajută! Inshallah!
