Marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, am intervenit în dezbaterea privind răspunsul Europei la reducerea prezenței militare americane pe continent, în special pe flancul estic. Am accentuat faptul că pentru România, această discuție nu este una teoretică. Suntem stat de frontieră al Uniunii Europene și al NATO, la Marea Neagră, într-o regiune în care securitatea, reziliența și capacitatea de reacție nu mai pot fi amânate.

 Europa intra într-o etapă strategică nouă, în care securitatea nu mai poate fi tratată ca o anexă a prosperității economice sau ca o garanție permanent externalizată către Statele Unite. Reducerea graduală a prezenței militare americane în Europa, presiunea geopolitică crescândă asupra flancului estic, războiul din Ucraina, competiția tehnologică globală și accelerarea amenințărilor hibride obligă Uniunea Europeană să își regândească rapid arhitectura de securitate și capacitatea industrială.
În acest context, programul SAFE – instrumentul european prin care UE urmărește să susțină investițiile comune în apărare, industria europeană de apărare și achizițiile coordonate – are potențialul de a deveni unul dintre cele mai importante instrumente strategice europene din ultimele decenii. Dar există și un risc major: dacă SAFE rămâne doar un mecanism financiar distribuit fragmentar între state, fără coordonare politică și industrială reală, Europa va rata o oportunitate istorică.
Problema fundamentală a Europei nu este lipsa banilor. Problema este fragmentarea strategică. În prezent, Uniunea Europeană funcționează încă prin logici naționale concurente, cu priorități industriale diferite, ritmuri administrative inegale și politici de apărare insuficient sincronizate. Rezultatul este o dispersie a resurselor, dublarea capacităților, întârzieri logistice și dependențe externe persistente.

SAFE trebuie coordonat la nivel european, nu doar financiar, ci strategic și industrial, iar acest lucru poate deveni posibil având în vedere câteva priorități clare:

 Prima prioritate ar trebui să fie construirea unei planificări industriale europene comune. Europa produce încă prea fragmentat, prea lent și cu o dependență prea mare de lanțuri externe de aprovizionare. Nu este suficient să cumpărăm echipamente. Trebuie să construim ecosisteme industriale integrate, capabile să producă rapid muniție, sisteme de apărare aeriană, drone, infrastructură digitală militară și tehnologii dual-use. În lipsa unei coordonări centrale, statele mari vor absorbi majoritatea avantajelor industriale, iar statele de pe flancul estic vor rămâne predominant piețe de consum strategic.

 A doua prioritate ține de timp. Europa continuă să funcționeze în ritmuri procedurale, într-o lume care operează algoritmic și accelerat. SAFE are nevoie de mecanisme rapide de aprobare, standardizare și implementare. În multe domenii, amenințarea evoluează mai repede decât capacitatea noastră birocratică de reacție. O Uniune care aprobă proiecte strategice în ani riscă să devină irelevantă într-un mediu geopolitic care se schimbă în luni.

 A treia dimensiune privește lipsa unei gândiri europene integrate asupra rezilienței. Viitoarele conflicte nu vor fi doar militare; vor combina atacuri cibernetice, manipulare informațională, presiune energetică, sabotaj economic și destabilizare socială. Iar în acest cadru, SAFE ar trebui să includă explicit infrastructura digitală critică, securitatea comunicațiilor, reziliența energetică și capacitățile europene de combatere a manipulării informaționale și a războiului cognitiv.

Europa are nevoie inclusiv de un mecanism comun de evaluare a vulnerabilităților strategice. În prezent, fiecare stat își măsoară riscurile diferit. Dar amenințările hibride nu respectă frontiere administrative. Un atac asupra infrastructurii energetice dintr-un stat sau o campanie coordonată de manipulare electorală într-o țară de frontieră afectează întregul spațiu european.

Există și o dimensiune politică ignorată prea des. SAFE nu trebuie perceput doar ca un program tehnic pentru industrie și apărare. El trebuie să devină un proiect de coeziune strategică europeană. În multe regiuni europene, mai ales pe flancul estic, populația percepe încă securitatea europeană ca fiind dependentă aproape exclusiv de NATO și de prezența americană. Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că poate produce securitate concretă, infrastructură, investiții și capacitate de protecție.

Mai există o miză importantă. SAFE poate deveni primul mare program european capabil să conecteze apărarea, tehnologia și competitivitatea economică. Industria de apărare modernă nu mai înseamnă doar tancuri și muniție. Înseamnă inteligență artificială, cloud securizat, sateliți, senzori, comunicații cuantice, cybersecurity, robotică și capacitatea de integrare rapidă a datelor. Europa nu își mai permite să trateze aceste domenii separat.
Din acest motiv, SAFE ar trebui completat cu câteva instrumente noi:

Crearea unui Consiliu European de Coordonare Industrială pentru Apărare, capabil să prioritizeze producția strategică și interoperabilitatea.

Dezvoltarea unui mecanism european de achiziții comune rapide pentru situații de urgență.

Realizarea unei platforme europene pentru monitorizarea dependențelor critice de furnizori externi.

Dedicarea unei linii de finanțare pentru dezvoltarea ecosistemelor industriale de pe flancul estic, inclusiv pentru IMM-uri și startup-uri tehnologice.

Și poate cel mai important, definirea unei doctrine europeană comună privind reziliența democratică și războiul hibrid.

Europa intră într-o epocă în care securitatea, economia și tehnologia nu mai pot fi separate. De aceea, am transmis astăzi, în Parlamentul European, că SAFE trebuie tratat nu ca un simplu instrument bugetar, ci ca începutul unei Europe care gândește strategic, produce coordonat și își asumă responsabilitatea pentru propria securitate și stabilitate.