Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că autoritățile de la Chișinău intenționează să implementeze fondul de convergență destinat dezvoltării comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent de poziția structurilor nerecunoscute de la Tiraspol.
Potrivit oficialului, proiectul va fi realizat fără implicarea administrației separatiste, accentul urmând să fie pus pe cooperarea directă cu cetățenii și mediul de afaceri din regiune. „Intenția noastră este să implementăm acest proiect fără participarea structurilor de la Tiraspol. Vrem să lucrăm direct cu cetățenii Republicii Moldova și cu comunitățile de business, nu cu instituțiile create de regimul separatist”, a declarat Valeriu Chiveri în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.
Vicepremierul a precizat că fondul de convergență va fi alimentat din taxele colectate, inclusiv din taxele vamale, însă va rămâne deschis și contribuțiilor venite din partea partenerilor externi. În opinia sa, mecanismul este conceput astfel încât să poată atrage resurse suplimentare din afara bugetului de stat.
Valeriu Chiveri a afirmat că administrația de la Tiraspol nu va putea bloca instituirea fondului, în condițiile în care Republica Moldova controlează fluxurile de import și export pe întreg teritoriul țării. El a subliniat că prevederile legislative vor fi aplicate indiferent de poziția regimului separatist.
Totuși, oficialul a admis că Tiraspolul ar putea încerca să împiedice implementarea unor proiecte de infrastructură finanțate prin acest fond. În acest caz, locuitorii din regiunea transnistreană ar trebui să cunoască cine este responsabil pentru eventualele întârzieri.
„Ei nu pot influența existența acestui proces, dar ar putea influența utilizarea fondurilor pentru anumite proiecte. Dacă vom spune că există resurse disponibile pentru dezvoltare, va fi greu să explice cetățenilor din stânga Nistrului de ce acești bani nu sunt folosiți pentru infrastructură”, a mai afirmat Chiveri.
Fondul de convergență destinat reintegrării regiunii transnistrene ar urma să acumuleze până la 3 miliarde de lei și ar putea deveni operațional începând cu 1 august.