Bătălia politică pentru bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 va depăși eterna distribuție în cele două tabere – țări frugale vs. țări prietene ale coeziunii – și va fi, de fapt, o negociere despre ce Uniune Europeană dorim să mai existe în următorul deceniu. România se află în fața unei negocieri bugetare care nu este doar despre miliarde de euro. Este despre sfârșitul unei etape și începutul alteia în construcția europeană. După 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană pe care îi va marca simbolic la miezul nopții dintre ani și concret pe parcursul anului viitor, Bucureștiul trebuie să învețe să privească Europa nu ca pe un bancomat care finanțează un meniu à la carte, ci ca pe un proiect politic, economic și de securitate în care România nu mai este doar beneficiar, ci trebuie să devină contributor la competitivitatea și revirimentul economic ale continentului. O parafrazare românească și europeană la celebrul dicton al președintelui Kennedy: „Nu vă întrebați ce poate face Europa pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru Europa”.
Întâlnirea de duminică de la Rovaniemi dintre președintele Nicușor Dan și cancelarul german Friedrich Merz a pus față în față, într-o formă aproape simbolică, două dintre pozițiile care se vor confrunta pe parcursul a trei summit-uri cruciale în negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene.
România, parte a unui grup informal al „prietenilor coeziunii” format din 17 state, susține un buget european ambițios, cu o politică de coeziune robustă și o finanțare adecvată pentru agricultură. Germania, principal contributor net la bugetul european, pledează pentru un buget mai realist, pentru reduceri semnificative față de propunerea de 2.000 de miliarde de euro a Comisiei Europene și pentru o orientare mai puternică a resurselor către competitivitate și apărare.
În spatele Germaniei se află și alte state care cer economii și disciplină bugetară, precum Danemarca, Țările de Jos, Austria, Finlanda și Suedia. Este, la prima vedere, o bătălie clasică între contribuabili, adesea frugali, și beneficiari, adică cei care primesc mai multe fonduri decât cele cu care contribuie. În realitate, este mult mai mult decât atât. Este o dispută despre ce fel de Uniune va fi Uniunea Europeană după 2027. În fapt, întotdeauna a fost mai mult decât atât, dar discursul politic a îmbrăcat apartenența la Uniunea Europeană într-un caritas financiar pentru ca cele 12 state membre noi, în valurile 2004 și 2007, să ajungă la nivelul de dezvoltare al nucleului Uniunii.
