Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, Gavin Buchan, cu reședința la București, care a efectuat o vizită de rămas-bun la finalul mandatului său diplomatic. Discuțiile au oferit prilejul unei evaluări a relațiilor moldo-canadiene și a principalelor evoluții de pe agenda internă și regională.

Un subiect important abordat în cadrul întrevederii a fost procesul de reintegrare a Republicii Moldova și perspectivele reglementării conflictului transnistrean. Viceprim-ministrul a prezentat prioritățile autorităților de la Chișinău în acest domeniu, subliniind că obiectivul Guvernului rămâne identificarea unei soluții pașnice și durabile, bazate pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Totodată, oficialul a evidențiat rolul important al partenerilor internaționali în susținerea eforturilor de menținere a stabilității și promovare a măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

În cadrul dialogului, cei doi oficiali au trecut în revistă evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Canada, apreciind nivelul înalt al cooperării politice și al dialogului bilateral. De asemenea, a fost reafirmat interesul comun pentru aprofundarea parteneriatului în domenii de interes reciproc și pentru continuarea colaborării în sprijinul dezvoltării democratice și al rezilienței Republicii Moldova.

Valeriu Chiveri a exprimat recunoștința autorităților moldovene pentru sprijinul constant oferit de Canada în ultimii ani, inclusiv în procesul de consolidare instituțională, promovare a reformelor și susținere a parcursului european al Republicii Moldova. Vicepremierul a remarcat contribuția personală a ambasadorului Gavin Buchan la dezvoltarea relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două state și i-a adresat mulțumiri pentru activitatea desfășurată pe durata mandatului său.

La finalul întrevederii, oficialul moldovean i-a urat succes ambasadorului canadian în continuarea carierei sale diplomatice, exprimând convingerea că relațiile dintre Republica Moldova și Canada vor continua să se dezvolte pe baza dialogului constructiv și a valorilor comune promovate de cele două țări.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/oficial/intrevederea-viceprimministrului-pentru-reintegrare-cu-ambasadorul-canadei

Author

Write A Comment