Republica Moldova participă, în premieră, la reuniunea informală a miniștrilor muncii și afacerilor sociale din statele membre ale Uniunii Europene (EPSCO), organizată în Irlanda. Participarea autorităților de la Chișinău la acest format de dialog european reflectă apropierea Republicii Moldova de instituțiile comunitare și intensificarea cooperării în domeniul politicilor sociale și al pieței muncii, pe fondul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Reuniunea reunește miniștrii responsabili de muncă și protecție socială din statele membre ale UE, care discută provocările actuale cu care se confruntă piața europeană a muncii și identifică soluții comune pentru consolidarea incluziunii sociale și a protecției angajaților.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, agenda reuniunii include teme precum combaterea sărăciei pe parcursul vieții, adaptarea sistemelor de protecție socială la transformările economice și tehnologice, consolidarea drepturilor lucrătorilor într-o piață a muncii aflată în continuă schimbare și crearea unor condiții mai bune pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că participarea Republicii Moldova la reuniunea EPSCO reprezintă o recunoaștere a progreselor realizate în implementarea reformelor și confirmă statutul țării de partener credibil al Uniunii Europene.
„Participarea Republicii Moldova la reuniunea EPSCO demonstrează că țara noastră este un partener credibil al Uniunii Europene și că reformele din domeniul muncii produc rezultate vizibile. Obiectivul nostru este să construim o piață a muncii mai modernă, mai incluzivă și mai apropiată de standardele europene, astfel încât fiecare cetățean să beneficieze de locuri de muncă decente și de mai multe oportunități”, a declarat Natalia Plugaru.
În cadrul reuniunii, oficialul moldovean prezintă evoluțiile înregistrate în domeniul ocupării forței de muncă și principalele rezultate ale reformelor implementate în ultimii ani. Printre acestea se numără creșterea ratei de ocupare a populației, sporirea participării femeilor pe piața muncii și diminuarea numărului tinerilor care nu sunt încadrați nici în muncă, nici în educație sau formare profesională (categoria NEET).
Totodată, sunt evidențiate măsurile de modernizare a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și acțiunile întreprinse pentru combaterea muncii nedeclarate. Potrivit autorităților, aceste reforme au contribuit la reducerea ocupării informale până la 17,3%, cel mai scăzut nivel înregistrat în Republica Moldova în ultimii ani.
Participarea la reuniunea EPSCO oferă, de asemenea, oportunitatea consolidării dialogului bilateral cu statele membre ale Uniunii Europene. În marja evenimentului, ministra Natalia Plugaru are întrevederi cu oficiali din Irlanda și Cehia, discuțiile fiind axate pe avansarea negocierilor privind acordurile bilaterale de securitate socială, extinderea cooperării în domeniul ocupării forței de muncă și schimbul de bune practici în elaborarea politicilor sociale.
Programul vizitei mai include întâlniri cu reprezentanții unor instituții europene de referință în domeniul relațiilor de muncă și al protecției angajaților, precum Workplace Relations Commission, Health and Safety Authority și EUROFOUND. Discuțiile vizează consolidarea mecanismelor de protejare a drepturilor lucrătorilor, îmbunătățirea standardelor privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dezvoltarea unor politici publice fundamentate pe analiza datelor și pe evoluțiile pieței muncii.
Participarea Republicii Moldova la această reuniune este considerată un nou pas în apropierea de politicile sociale europene și în alinierea legislației și practicilor naționale la standardele Uniunii Europene, unul dintre obiectivele asumate în cadrul procesului de aderare.
sursa: https://www.moldpres.md/rom/societate/dialog-extins-cu-ue-pe-domeniul-muncii
