Republica Moldova va aplica, în premieră, un mecanism național unic pentru identificarea, analiza, evaluarea și monitorizarea riscurilor care pot afecta securitatea națională. Metodologia, publicată în Monitorul Oficial, stabilește un cadru comun de lucru pentru toate autoritățile publice și urmărește îmbunătățirea capacității statului de a anticipa și gestiona amenințările la adresa populației, economiei și infrastructurilor esențiale.

Noul document introduce reguli și proceduri standardizate pe care toate instituțiile statului vor trebui să le utilizeze în evaluarea riscurilor, indiferent de domeniul de activitate. Astfel, vor fi identificate și clasificate riscurile, va fi elaborată o listă națională a amenințărilor prioritare, vor fi întocmite fișe standardizate de evaluare, va fi creat și administrat Registrul Național al Riscurilor, iar rezultatele vor fi sintetizate periodic într-un Raport Național de Evaluare a Riscurilor.

Metodologia acoperă toate sectoarele strategice, inclusiv securitatea energetică, sănătatea publică, securitatea cibernetică, protecția infrastructurilor critice, mediul, transporturile, comunicațiile și apărarea. Pentru prima dată, toate aceste domenii vor utiliza aceeași metodă de evaluare, ceea ce va permite autorităților să compare riscurile și să obțină o imagine integrată asupra vulnerabilităților cu care se confruntă statul.

Un element central al noului mecanism îl constituie prioritizarea obiectivă a riscurilor. Prin utilizarea unei matrice naționale de risc și a unor criterii comune de analiză, Guvernul va putea identifica amenințările cu cel mai mare impact și va putea orienta investițiile și măsurile de prevenire către domeniile cele mai vulnerabile. Astfel, deciziile privind alocarea resurselor vor fi fundamentate pe date și analize integrate, în locul unor evaluări separate realizate de fiecare instituție.

Autoritățile estimează că noul sistem va contribui la depistarea din timp a vulnerabilităților și la prevenirea mai eficientă a situațiilor de criză, asigurând o protecție mai bună a serviciilor esențiale, precum alimentarea cu apă și energie, transporturile, comunicațiile, serviciile medicale și cele sociale. Totodată, metodologia urmărește utilizarea mai eficientă a resurselor publice și consolidarea cooperării dintre autoritățile centrale și locale, mediul privat, instituțiile academice și societatea civilă.

Documentul prevede că evaluarea națională a riscurilor va deveni un proces permanent, și nu un exercițiu punctual. Analiza va fi actualizată cel puțin o dată la cinci ani sau ori de câte ori mediul de securitate va suferi schimbări majore, astfel încât politicile publice și măsurile de protecție să poată fi adaptate rapid la noile provocări și amenințări.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/politica/doc-republica-moldova-instituie-un-mecanism-national-unitar-pentru-identificarea-si-monitorizarea-riscurilor-la-adresa-securitatii-nationale

Author

Write A Comment