Principele Radu efectuează o vizită în Republica Moldova, în cadrul căreia are o serie de întrevederi cu oficiali de rang înalt și vizite la instituții educaționale și militare. Agenda discuțiilor este axată pe susținerea parcursului european al Republicii Moldova, precum și pe aprofundarea cooperării în domeniile educației, cercetării și apărării.

La Chișinău, Alteța Sa Regală a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul căreia a fost abordată necesitatea consolidării sprijinului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Principele Radu a subliniat importanța coordonării eforturilor depuse în România și la nivelul Uniunii Europene cu inițiativele desfășurate în comunitățile din Republica Moldova, astfel încât cetățenii din diferite regiuni și categorii sociale să înțeleagă mai bine beneficiile și perspectivele oferite de aderarea la familia europeană.

În cadrul vizitei, Principele Consort s-a întâlnit și cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Discuțiile au vizat extinderea colaborării în domeniul educației, cercetării și formării tinerilor, precum și rolul instituțiilor academice și culturale în susținerea parcursului european al țării. Totodată, a fost anunțată instituirea unei burse regale de studii pentru doi studenți ai Universității din Comrat, inițiativă susținută de Margareta a României și de Principele Radu. Oficialul român a evidențiat necesitatea ca elevii și studenții din Republica Moldova să beneficieze de aceleași oportunități educaționale și perspective de dezvoltare ca tinerii din spațiul european.

Casa Regală a României a mai sprijinit în trecut studenți din Republica Moldova prin acordarea unor burse de studii și prin proiecte dedicate cooperării educaționale și culturale.

Pe lângă întâlnirile oficiale, Alteța Sa Regală a vizitat Brigada 2 Infanterie Motorizată „Ștefan Cel Mare” și Colegiul Militar din Chișinău, unde au fost discutate proiecte de cooperare și schimb de experiență în domeniul apărării și al pregătirii militare.

sursa: https://tvrmoldova.md/article/c4715fdde32ed8e9/principele-radu-la-chisinau-sprijin-pentru-parcursul-european-si-cooperare-in-aparare-si-educatie.html

Author

Write A Comment