Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a declarat că lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în special pe domeniile legate de statul de drept și reforma justiției, se numără printre prioritățile președinției cipriote a Consiliului UE.

Liderul cipriot a susținut o conferință de presă comună alături de Maia Sandu, în contextul celebrării Zilei Europei și al preluării de către Cipru a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026.

Maia Sandu a apreciat importanța vizitei, menționând că aceasta are loc într-o etapă decisivă pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru avansarea negocierilor de aderare. Șefa statului a reafirmat angajamentul autorităților de la Chișinău de a continua reformele necesare integrării europene.

La rândul său, Nikos Christodoulides a subliniat că extinderea Uniunii Europene reprezintă o necesitate strategică și de securitate pentru continentul european. Potrivit acestuia, experiența Ciprului demonstrează că aderarea la UE contribuie la consolidarea stabilității, dezvoltării economice și siguranței cetățenilor.

Președintele cipriot a reiterat sprijinul ferm al țării sale pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, afirmând că integrarea europeană a Chișinăului este un obiectiv legitim și firesc. El a amintit că aderarea la UE a reprezentat un proiect transformator pentru Cipru, aducând prosperitate și noi oportunități, model pe care îl dorește și pentru Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor oficiale, cei doi șefi de stat au abordat subiecte ce țin de procesul de extindere al Uniunii Europene, evoluțiile regionale de securitate și consolidarea relațiilor bilaterale dintre Chișinău și Nicosia.

sursa: https://tvrmoldova.md/article/3c7b83bb48209b94/presedintele-ciprului-deschiderea-negocierilor-de-aderare-a-r-moldova-este-o-prioritate-majora.html

Author

Write A Comment