Extinderea prezenței produselor moldovenești pe piața chineză și diversificarea exporturilor reprezintă una dintre principalele priorități ale Republicii Moldova în relația economică cu Republica Populară Chineză.

Petru Frunze a remarcat că, deși balanța comercială dintre cele două state este în prezent favorabilă Chinei, dimensiunea și potențialul pieței chineze oferă oportunități importante pentru creșterea exporturilor moldovenești, în special în sectorul agroalimentar.

„Este adevărat că, în prezent, balanța comercială este în mod semnificativ în favoarea Chinei. Totuși, această situație trebuie privită și prin prisma oportunităților pe care le oferă una dintre cele mai mari piețe de consum din lume. Piața chineză este extrem de vastă, dar și una dintre cele mai competitive și riguros reglementate la nivel global. Ne concentrăm pe măsuri concrete care să faciliteze accesul produselor moldovenești și să diversifice gama mărfurilor exportate”, a declarat Petru Frunze.

Potrivit ambasadorului, una dintre direcțiile prioritare este obținerea autorizațiilor fitosanitare și veterinare necesare pentru extinderea listei produselor agroalimentare admise pe piața chineză. În prezent, autoritățile din Republica Moldova și China colaborează pentru autorizarea exporturilor de miere de albine și cireșe, produse considerate cu un potențial ridicat de valorificare.

În paralel, sunt purtate discuții privind accesul pe piața chineză pentru alte produse agricole, inclusiv prune, ulei din semințe de floarea-soarelui și produse cerealiere. Ambasadorul a subliniat că aceste produse și-au demonstrat deja competitivitatea pe piețele internaționale, inclusiv în Uniunea Europeană, iar interesul consumatorilor chinezi pentru produse alimentare naturale și de înaltă calitate este în continuă creștere.

Un loc important în strategia de promovare îl ocupă și vinurile moldovenești. Petru Frunze a afirmat că ambasada acordă o atenție deosebită relansării exporturilor de vin către China, prin facilitarea participării producătorilor moldoveni la expoziții internaționale, târguri comerciale și evenimente de promovare organizate în diferite regiuni ale Chinei.

„Vinul este unul dintre produsele emblematice ale Republicii Moldova și are un potențial important pe piața chineză. Deși exporturile au înregistrat un recul în ultimii ani, considerăm că există premise reale pentru relansarea acestui sector. În acest sens, solicităm constant sprijinul autorităților și al partenerilor chinezi pentru promovarea producătorilor moldoveni”, a precizat ambasadorul.

Extinderea schimburilor comerciale și facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața chineză s-au aflat și pe agenda recentei vizite oficiale a viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în Republica Populară Chineză. În cadrul discuțiilor cu autoritățile chineze au fost abordate mai multe inițiative menite să stimuleze cooperarea economică bilaterală, inclusiv posibilitatea eliminării taxelor de import pentru vinurile moldovenești, autorizarea exportului unor noi categorii de produse agroalimentare, includerea Republicii Moldova pe lista destinațiilor recomandate pentru turiștii chinezi și promovarea oportunităților investiționale oferite de economia moldovenească.

Autoritățile de la Chișinău consideră că diversificarea piețelor de export și extinderea accesului pe piața chineză pot contribui la creșterea competitivității producătorilor autohtoni și la consolidarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și China, în paralel cu aprofundarea cooperării comerciale cu Uniunea Europeană și alți parteneri internaționali.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/economie/piata-chineza-oportunitate-strategica-pentru-exportatorii-din-r-moldova-ambasadorul-petru-frunze-ne-propunem-sa-facilitam-accesul-si-sa-diversificam-gama-de-produse-exportate

Author

Write A Comment