Am întocmit o listă de 10 proiecte prioritare pe care le-am propus și le propunem pentru, să spunem, vindecarea României sau ieșirea din situația actuală, proiecte pe care noi le-am transformat în proiecte de lege, dar pe care promitem să le votăm, indiferent ce alt partid le va iniția sub o formă sau alta’, a explicat Peiu într-o conferință de presă la Parlament.
Primul dintre acestea se referă la parlament bicameral cu 300 de parlamentari, urmat de alegeri locale în două tururi de scrutin pentru primari și pentru președinți de consilii județene, al treilea vizând scutirea de la plata impozitului de proprietate pentru locuința de domiciliu în limita a 150 de metri pătrați.
O altă propunere vizează reforma administrativă. ‘Sigur că aici discuția este mai largă. În principiu, propunem prin această reformă administrativă o altă arhitectură instituțională în România, prin reducerea, comasarea sau chiar dispariția unor instituții ale administrației centrale și prin eficientizarea administrației locale’, a precizat Peiu.
Al cincilea proiect se referă la revenirea cotelor TVA la 19% – cota standard și 9% – cota redusă, a spus el.
AUR mai vrea renunțarea la limitarea plăților în numerar, renunțarea la îngrădirea drepturilor de proprietate privind sumele acumulate în pensiile administrate privat și interzicerea deductibilității fiscale pentru operațiunile asimilate optimizărilor fiscale: ‘Ne referim aici la contractele de consultanță, management și transfer al drepturilor de proprietate intelectuală pentru companiile multinaționale sau pentru companiile cu terții afiliați, pentru companiile mamă, dar și plafonarea cheltuielilor deductibile cu dobânzile la credit intragrup’.
Un alt proiect are ca temă oprirea procesului de decarbonizare ‘până la atingerea suficienței energetice’.
AUR dorește și ‘renunțarea la orice formă de cenzură, incluzând desființarea unor instituții precum Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, competențele acestora urmând să fie transferate către instanțele de judecată’, a mai spus Petrișor Peiu.
