Alături de Președintele Valeriu Zgonea, am avut o întâlnire excelentă cu Președinta SpaceX, Gwynne Shotwell, și cu Vicepreședintele companiei, David Goldman . În cadrul discuțiilor am reiterat sprijinul ferm al României pentru tehnologia și proiectele impresionante ale acestei companii.
Exact acum doi ani, tot aici, la Barcelona, România (prin ANCOM) a luat o decizie curajoasă și vizionară în ceea ce privește reglementarea comunicațiilor spațiale. A fost un pariu aparent riscant, care s-a dovedit deja câștigător și care va continua să aducă beneficii tuturor românilor, europenilor și cetățenilor oricărei țări care alege să parieze pe geniul și îndrăzneala celor care înțeleg că evoluția tehnologică nu poate aștepta la nesfârșit deciziile birocratice.
Faptul că SUA a luat decizii cruciale bazate pe testele efectuate în România, dar și că SpaceX și-a deschis o filială la București pentru a continua investițiile importante în infrastructura locală, ne face astăzi din nou mândri că suntem români! 🇷🇴
Echipa ANCOM încurajează orice inițiativă inovatoare din partea tuturor companiilor care cred că cetățenii pe care îi servim merită mai multă tehnologie de top și cu mult, mult mai puțină birocrație.
Povestea continuă! 🚀🇷🇴🇺🇸🛰️📡
Author
RRD Admin
