Volumul ‘De ce se dezvoltă societățile diferit? Geografie, evenimente istorice, oameni și instituții’, semnat de conf. univ. dr. Victor Negrescu și dr. Dragoș-Adrian Bantaș, va fi lansat vineri, de la ora 16:00, la Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’.
Potrivit unui comunicat al BCU transmis joi AGERPRES, evenimentul va fi deschis de directorul general al instituției, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, care va sublinia rolul educației și al infrastructurii intelectuale în reducerea decalajelor dintre societăți.
‘Diferențele de dezvoltare dintre societăți nu sunt accidente istorice, ci rezultatul interacțiunii dintre instituții, cultură, educație și capacitatea de adaptare inteligentă. Așa cum observa Titu Maiorescu prin teoria ‘formelor fără fond’, modernizarea nu înseamnă copiere mecanică, ci construcție coerentă. Volumul lansat astăzi invită tocmai la această reflecție: cum putem integra modele funcționale fără a pierde consistența internă a societății noastre. Rolul unei biblioteci universitare de anvergură internațională este de a oferi acces la idei, de a crea spațiu pentru dezbatere și de a pune la dispoziția cititorilor platforme intelectuale necesare pentru a înțelege și a corecta aceste decalaje. Cultura și educația rămân cele mai solide mecanisme de convergență între societăți, iar responsabilitatea noastră este să armonizăm influențele diverse și să le consemnăm în patrimoniul național într-o formă coerentă, critic asumată și utilă generațiilor viitoare’, a declarat Mireille Rădoi, citată în comunicat.
