Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu, în cadrul căreia au fost analizate principalele direcții de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, al securității și al modernizării instituțiilor de ordine publică.
În cadrul discuțiilor, oficialii au evidențiat nivelul înalt al parteneriatului dintre Republica Moldova și România, subliniind că acesta reprezintă un element esențial pentru întărirea securității naționale, dezvoltarea capacităților instituționale și apropierea Republicii Moldova de standardele europene.
Potrivit ministrei Daniella Misail-Nichitin, colaborarea strânsă dintre cele două state contribuie la modernizarea Ministerului Afacerilor Interne, la îmbunătățirea dotărilor și a capacităților operaționale ale instituțiilor din subordine, precum și la consolidarea cooperării dintre autoritățile responsabile de aplicarea legii.
„Apreciem deschiderea și sprijinul constant al României și vom continua acest dialog într-un spirit de încredere și parteneriat. Un parteneriat solid înseamnă proiecte concrete, rezultate măsurabile și beneficii directe pentru cetățeni și pentru securitatea Republicii Moldova”, a declarat ministra Afacerilor Interne.
Pe agenda întrevederii s-au aflat și proiectele finanțate prin programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, care vizează dezvoltarea infrastructurii și consolidarea cooperării transfrontaliere, precum și oportunitățile oferite de Instrumentul SAFE, destinat sprijinirii dotării instituțiilor cu echipamente moderne și creșterii capacității de răspuns în domeniul securității.
Un alt subiect important l-a constituit extinderea mecanismului de control coordonat bidirecțional la frontiera moldo-română, măsură menită să reducă timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei, să fluidizeze traficul de persoane și mărfuri și să eficientizeze cooperarea dintre autoritățile de frontieră ale celor două state.
Întrevederea reconfirmă angajamentul Republicii Moldova și al României de a consolida cooperarea bilaterală în domeniul securității, managementului frontierelor și al protecției cetățenilor, în contextul aprofundării relațiilor dintre cele două state și al parcursului european al Republicii Moldova.
