Cât de mult contează pentru România victoria lui Péter Magyar în Ungaria și înfrângerea autocratului Viktor Orban?

Extrem de mult, căci ani de zile Bucureștiul a avut avantajul relativ al unei comparații convenabile în ochii decidenților de la Bruxelles.

Mai concret spus, în partea noastră de Europă, România putea părea un partener mai previzibil și mai ușor de gestionat, prin contrast cu Ungaria lui Viktor Orban, care nu ezista să-și folosească dreptul de veto ca să blocheze deciziile în Consiliul European sau să aibă derapaje democratice și conflicte cu liderii și instituțiile UE.

Nu eram văzuți drept mari reformatori. Dar eram văzuți suficient de stabili și suficient de pro-europeani încât să conteze. De altfel, Klaus Iohannis chiar a fost apreciat de Bruxelles în primul mandat că s-a ținut tare împotriva lui Dragnea într-un moment în care România devia spre un liberalism de tip Viktor Orban.

Istoria acelor ani o știe toată lumea. Sistemul Iohannis, cu toate păcatele lui, s-a luptat cu PSD-ul suveranist (din care la scurt timp a apărut AUR) și a câștigat. Dragnea a intrat la pușcărie, iar Iohannis a câștigat un al doilea mandat, în care și-a consolidat puterea (într-un mod similar cu cel al lui Orban, dar nu cu toate apucăturile), căci acum nu mai avea cine să-l oprească fiindcă dispăruse oponentul politic de pe scenă.

În tot acest timp, la Budapesta, Viktor Orban își sporea regimul autocratic schimbând legi în favoarea sa și numind în funcții loialiști. Pentru Europa, asta a fost o piatră de moară, ca să-i spunem așa, căci guvernul maghiar a devenit calul troian al marilor autocrații în UE (Rusia, China și acum administrația MAGA a lui Donald Trump).

Dacă însă Péter Magyar se folosește de majoritatea uriașă câștigată în alegerile de duminică nu pentru a-și cimenta propria dominație, ci pentru a dezmembra mecanismele prin care Ungaria a fost adusă, pas cu pas, într-o formă de democrație tot mai golită de conținut, atunci se schimbă jocul geopolitic în partea noastră de Europă.

Dacă Ungaria lui Péter Magyar va însemna o Ungarie în care se fac reforme reale în justiție, se întăresc instituțiile independente, se limitează controlul politic asupra statului, are loc o transparență mai mare de la nivel central la nivel local și o reconectare sinceră la regulile statului de drept + o cooperare reală cu Uniunea Europeană pe dosarele cele mai importante, atunci dispare unul dintre principalele contraexemple negative din partea noastră de Europă.

Care sunt implicațiile pentru România dacă Péter Magyar ar folosi concentrarea excepțională de putere dată de votul de duminică pentru a crea condițiile în care, pe termen lung, nimeni să nu mai poată concentra atât de multă putere în Ungaria (scenariul idealist acest moment) ?

Ei bine, păi atunci țara noastră nu mai câștigă aproape nimic la nivel de percepție în ochii decidenților de la Bruxelles doar pentru faptul că vecinii noștri maghiari sunt mai problematici.

Cu alte cuvinte, se termină vremea în care respirăm ușurați că alții crează problemele mai mari decât noi și implicit noi câștigăm din asta. Va trebui ca actuala elită politică de la București să performeze pe bune din punct de vedere administrativ, economic, diplomatic și instituțional dacă vrea să nu i se ia fața în competiția geopolitică regională.

O Ungarie reabilitată politic la Bruxelles poate redeveni rapid un competitor redutabil pentru influență regională, căci Ungaria e o țară cu o tradiție diplomatică serioasă, cu reflexe strategice mai bine exersate decât România, cu capacitatea de a-și construi profil și în dosarele europene, dar și în cele economice.

Dacă Budapesta se leapădă cu totul de epoca Orban fără să-și piardă viteza de reacție și instinctul geopolitic, România se poate trezi în fața unui vecin care recuperează rapid teren în ochii decidenților UE și ai investitorilor.

Iar acest lucru o să ne doară direct la buzunar, căci în competiția pentru investiții, pentru relocări industriale, pentru proiecte de infrastructură, pentru atenția marilor jucători strategici, România nu va mai beneficia de reflexul comod al comparației favorabile.

Dacă până acum era suficient să pari mai puțin riscant decât Ungaria lui Orban, de acum înainte va fi nevoie ca România să fie mai rapidă, mai coerentă și mai bine guvernată decât Ungaria post-Orban.

Iar aici apar vulnerabilitățile noastre clasice: birocrație greoaie, reforme întârziate, incoerență administrativă și o politică internă care consumă prea multă energie în conflicte sterile, cum este cel creat în perioada asta de PSD, prin care vor să-l dea jos pe premierul Bolojan.

De aceea, pentru guvernul de la București ar trebui să fie un semnal de alarmă rezultatul alegerilor de duminică din Ungaria.

Noi ne pregătim de data de 20 aprilie, când probabil vom avea parte de o criză guvernamentală, când, de fapt, România are nevoie să intre într-o fază de maturitate strategică în care să nu mai depindă de erorile vecinilor pentru a părea relevantă.

Țara noastră are nevoie de o relație mai serioasă cu propriile priorități, după cum a zis un mare economist român (încă în viață) la un eveniment de acum o lună de la Biblioteca Centrală Universitară.

Iar prioritățile astea constau în consolidarea infrastructurii, sporirea absorției de fonduri europene, consolidarea capacității industriale, consolidarea securității energetice, crearea unei reforme administrative reale, eficiente și coerente, crearea unui mediu fiscal credibil și predictibil și o poziționare mai clară și activă pe marile teme europene.

Adică să producem dracului și noi niște soluții românești BUNE la problemele și provocările UE. Dacă nu vom face asta, ne vom trezi că Ungaria lui Péter Magyar ne va lua fața.

Există însă și consecințe pozitive pentru București după alegerile din Ungaria, căci o Ungarie mai puțin problematică în interiorul UE poate face regiunea mai coerentă și mai influentă.

Iar în discuție intră dosare mari precum sprijinul pentru Ucraina, politica de extindere al UE spre Republica Moldova, viitorul cadru financiar multianual pe 7 ani (2028-2034) și securitatea flancului estic. toate astea pot fi negociate într-un climat fără blocaje tactice și jocuri de șantaj.

Ori pentru România, care are interese strategice directe în toate aceste teme, o regiune mai funcțională poate însemna mai multă forță colectivă în fața marilor capitale europene și mai multă claritate în raport cu Rusia autoritară a lui Vladimir Putin. Dar și mai multe investiții.

În plus, o eventuală reeuropenizare a Ungariei ar reduce tensiunea simbolică pe care Orban a proiectat-o ani de zile în regiune și în România prin participările și discursurile rostite în tabăra de Vară de la Băile Tușnad.

România a fost nevoită de multe ori să se raporteze nu doar la politicile guvernului maghiar, ci și la declarațiile autocratului Viktor Orban, care nu a ezitat să lanseze public provocări identitare, ambiguități geopolitice, mesaje de admirație pentru regimul de la Moscova și tensiuni cu Bruxellesul.

Acum, o Ungarie mai predictibilă și mai puțin revizionistă din punct de vedere al narațiunii politice ar putea diminua o parte din zgomotul toxic care a consumat energie diplomatică mult timp între București și Budapesta.

Ce cred că trebuie să înțelegem cu toții, dar mai ales Grindeanu, Olguța Vasilescu, PSD, președintele Nicușor Dan și aripa Thuma din PNL care abia așteaptă decapitarea premierului este că România nu-și poate permite crize politice repetate exact într-un moment în care competiția regională poate deveni mai dură și mai sofisticată.

Fiecare lună de blocaj guvernamental, fiecare război intern pentru funcții, fiecare coaliție paralizată de calcule electorale înseamnă timp pierdut într-o cursă în care ceilalți se pot mișca mai repede.

Iar în geopolitică, vidul nu rămâne niciodată gol. Dacă Bucureștiul își consumă energia în crize interne, altcineva va ocupa spațiul de influență, de credibilitate și de inițiativă. Iar Ungaria dă semne, cel puțin declarativ, că poate face asta. Rămâne să-l și vedem la treabă pe Péter Magyar.

Pe scurt, instabilitatea politică care se anunță la București slăbește exact ceea ce România va avea cel mai mult nevoie în noul context: capacitatea de a lua decizii coerente și de a transmite partenerilor externi că este un stat serios.

Și investitorii externi care ne cumpără titlurile de stat, agențiile de rating, Comisia Europeană, capitalele occidentale și aliații strategici nu privesc doar cifrele. Privesc și semnalele de guvernare.

Adică privesc dacă există continuitate, dacă există autoritate administrativă, dacă există consens minim pe direcția de țară. Și o Românie prinsă în convulsii politice interne pentru debarcarea unui premier pentru a mulțumii baroniada PSD și o parte din PNL poate rata tocmai momentul în care ar trebui să își consolideze profilul.

Deci victoria lui Magyar e în același timp o veste bună și o provocare dură pentru România. Există șansa ca regiunea noastră să fie mai puțin toxică și mai funcțională, dar asta obligă România să renunțe la confortul comparației cu un vecin izolat în interiorul UE și să intre într-o competiție reală de performanță.