Președinta Maia Sandu a avut, la 29 iunie 2026, o întrevedere cu o delegație bipartizană a Senatul Statelor Unite, din care au făcut parte senatorii Ted Budd, John Barrasso, Tim Kaine și Alan Armstrong. Participarea unor reprezentanți ai ambelor partide – Republican și Democrat – evidențiază caracterul bipartizan al sprijinului de care Republica Moldova beneficiază în Congresul Statelor Unite.
În debutul întrevederii, șefa statului a adresat felicitări Statelor Unite cu prilejul marcării a 250 de ani de la proclamarea independenței, subliniind că Republica Moldova aniversează în acest an 35 de ani de independență. Maia Sandu a apreciat contribuția constantă a Statelor Unite la consolidarea instituțiilor democratice, dezvoltarea economică și întărirea rezilienței Republicii Moldova, care au transformat țara într-un partener regional mai puternic și mai stabil.
Discuțiile s-au concentrat asupra evoluțiilor de securitate din regiune, în special asupra consecințelor războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și a presiunilor exercitate de Moscova asupra Republicii Moldova.
Un alt subiect important al dialogului a vizat aprofundarea cooperării moldo-americane în domeniile apărării și securității, precum și consolidarea rezilienței statului, cu accent pe securitatea cibernetică, independența energetică și protejarea infrastructurii critice.
Președinta Maia Sandu a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv prin investițiile destinate consolidării securității naționale și modernizării sectorului energetic, exprimând totodată aprecierea pentru susținerea fermă și consecventă oferită de Congresul SUA parcursului democratic și european al Republicii Moldova.
