Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene împotriva Drogurilor, organizată în cadrul summitului Comunitatea Politică Europeană de la Erevan.
Inițiativa a fost lansată în octombrie 2025, la Copenhaga, la propunerea președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a premierului Italiei, Giorgia Meloni, ca răspuns coordonat al statelor europene la creșterea amenințărilor generate de traficul de droguri și rețelele de criminalitate organizată.
În cadrul reuniunii, liderii au subliniat că lupta împotriva fluxurilor financiare ilegale, a spălării banilor și a corupției trebuie să rămână un pilon central al politicilor antidrog. De asemenea, s-a evidențiat necesitatea extinderii mecanismelor de confiscare a bunurilor provenite din activități infracționale și adoptarea acestora de un număr cât mai mare de state, inclusiv prin inițiative aflate în curs la nivelul Uniunea Europeană.
Participanții au convenit asupra armonizării procedurilor de recuperare și administrare a activelor confiscate, astfel încât resursele obținute să poată fi direcționate către instituțiile de aplicare a legii și programele de prevenire. Totodată, un accent deosebit a fost pus pe intensificarea cooperării operaționale și pe îmbunătățirea schimbului de informații, inclusiv în contextul utilizării criptomonedelor pentru spălarea banilor.
Prezența Republicii Moldova la această reuniune reflectă angajamentul autorităților de la Chișinău în combaterea criminalității transfrontaliere. În contextul poziției geografice și al provocărilor de securitate din regiune, traficul de droguri și rețelele infracționale reprezintă riscuri majore, iar cooperarea europeană este esențială pentru eficiența eforturilor naționale.
În cadrul summit-ului, șefa statului a avut mai multe discuții bilaterale, cu personalitati de rang inalt:
Bart De Wever, Prim-ministrul Regatului Belgiei, Andrej Babiš, Prim-ministrul Republicii Cehe, Nikos Christodoulides, Președintele Republicii Cipru, Guy Parmelin, Președintele Confederației Elvețiene, Petteri Orpo, Prim-ministrul Republicii Finlanda, Micheál Martin, Prim-ministrul Irlandei, Giorgia Meloni, Președinta Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Luc Frieden, Prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Keir Starmer, Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Donald Tusk, Prim-ministrul Republicii Polone, Pedro Sánchez, Președintele Guvernului Regatului Spaniei, și Mark Rutte, Secretarul General al NATO.
Aceste discuții au vizat consolidarea cooperării bilaterale, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și coordonarea eforturilor în domeniul securității și combaterii criminalității organizate.
