Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că va demara, săptămâna viitoare, consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, după ce Alexandru Munteanu și-a prezentat demisia din fruntea Guvernului.

În cadrul unei conferințe de presă, șefa statului a precizat că procedura va fi desfășurată în conformitate cu articolul 98 din Constituție și a subliniat necesitatea formării unui Executiv capabil să continue reformele și să accelereze procesul de integrare europeană.

„În conformitate cu articolul 98 din Constituție, săptămâna viitoare voi consulta fracțiunile parlamentare cu privire la desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv în domeniul politicii fiscale și al salarizării. Avem nevoie de o echipă guvernamentală unită și puternică, care să ducă mai departe obiectivul nostru strategic – aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Sunt necesari pași hotărâți pentru implementarea măsurilor de dezvoltare economică și pentru continuarea reformei instituțiilor statului”, a declarat Maia Sandu.

Președinta i-a mulțumit lui Alexandru Munteanu și membrilor Cabinetului de miniștri pentru activitatea desfășurată în ultimele luni, apreciind faptul că au preluat guvernarea într-o perioadă marcată de provocări economice și de necesitatea implementării unor reforme structurale.

„Îi mulțumesc domnului Alexandru Munteanu pentru că și-a asumat responsabilitatea de a conduce Guvernul într-o perioadă complexă, când era nevoie atât de măsuri pentru relansarea economiei, cât și de inițierea unor reforme importante. Apreciez eforturile depuse atât de dumnealui, cât și de întreaga echipă guvernamentală”, a afirmat șefa statului.

Totodată, Maia Sandu a respins informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora premierul ar fi fost împiedicat să promoveze reformele sau să combată anumite abuzuri. Potrivit președintei, Alexandru Munteanu a beneficiat de libertatea necesară pentru a-și exercita mandatul, iar decizia de a demisiona i-a aparținut în totalitate.

Șefa statului a menționat că apreciază intențiile și profesionalismul fostului premier, însă a remarcat că se aștepta la o implicare mai activă în gestionarea unor decizii dificile și într-o comunicare mai apropiată cu cetățenii privind necesitatea reformelor.

Referindu-se la desemnarea viitorului prim-ministru, Maia Sandu a precizat că procesul va respecta întocmai prevederile constituționale. În cadrul consultărilor, fracțiunile parlamentare vor putea propune candidați și vor indica dacă aceștia beneficiază de susținerea unei majorități parlamentare.

„Există un proces foarte clar prevăzut de Constituție. Partidele politice participă la consultări, își prezintă candidații pe care îi consideră potriviți pentru funcția de prim-ministru și indică dacă aceștia pot întruni voturile necesare în Parlament. Vom urma aceeași procedură și vom vedea rezultatele consultărilor de săptămâna viitoare. Este prea devreme să discutăm despre eventuali candidați”, a declarat președinta.

Maia Sandu și-a exprimat, totodată, speranța că noul Guvern va putea fi format într-un termen cât mai scurt, deși a recunoscut că identificarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru reprezintă întotdeauna un proces dificil.

În dimineața aceleiași zile, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia după opt luni de mandat. Potrivit Constituției Republicii Moldova, demisia prim-ministrului atrage demisia întregului Guvern, care va exercita doar atribuțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Cabinet de miniștri. Conform procedurii constituționale, următorul pas îl reprezintă consultările inițiate de președintele Republicii Moldova cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/politica/presedinta-maia-sandu-a-anuntat-lansarea-consultarilor-cu-fractiunile-parlamentare-pentru-desemnarea-unui-candidat-la-functia-de-premier

Author

Write A Comment