Maia Sandu desfășoară în această săptămână un turneu european ce include vizite la Strasbourg, în Țările de Jos și în Republica Cehă, agenda fiind concentrată pe promovarea integrării europene a Republicii Moldova, consolidarea cooperării în domeniul securității și aprofundarea relațiilor cu partenerii europeni.
Prima etapă a vizitei a avut loc la Strasbourg, unde Parlamentul European se află în sesiune plenară. În cadrul deplasării, șefa statului a avut întrevederi cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum și cu liderii principalelor grupuri politice europene, inclusiv Partidul Popular European, Socialiștii și Democrații, Renew Europe și Verzii. Discuțiile sunt axate pe sprijinul politic acordat Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și pe evoluțiile de securitate din regiune.
În cadrul vizitei de la Parlamentul European, Maia Sandu a fost decorată cu Ordinul European de Merit, distincție instituită cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman. Premiul este acordat personalităților care au avut o contribuție semnificativă la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.
Turneul continuă în Țările de Jos, unde președinta Republicii Moldova are programate întrevederi cu liderul partidului D66, Rob Jetten, și cu ministrul de externe, Tom Berendsen. După discuții, oficialii urmează să susțină declarații comune privind cooperarea bilaterală și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Vizita externă se va încheia la Praga, unde Maia Sandu va participa la GLOBSEC Forum 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale consacrate securității și politicii externe. La invitația președintelui ceh, Petr Pavel, șefa statului va avea o întrevedere bilaterală cu liderul de la Praga și va susține un discurs dedicat experienței Republicii Moldova în combaterea ingerințelor externe, întărirea rezilienței instituționale și protejarea democrației.
Potrivit Președinției, turneul european are ca obiectiv promovarea intereselor cetățenilor Republicii Moldova, extinderea parteneriatelor strategice cu statele europene și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.
