Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit luni președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. Decorația a fost acordată în semn de recunoștință pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și libertății pe continentul european, precum și ca expresie a solidarității și recunoștinței poporului Republicii Moldova față de curajul de care dă dovadă poporul ucrainean.

„De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj”, a declarat Maia Sandu în cadrul ceremoniei.

Distincția a fost înmânată în contextul manifestărilor organizate la Kiev cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Șefa statului se află în capitala ucraineană alături de alți lideri europeni pentru a-și exprima sprijinul față de Ucraina și poporul ucrainean.

În cadrul vizitei, Maia Sandu participă și la reuniunea liderilor Coaliției de Voință, format de coordonare politică și diplomatică care reunește statele ce sprijină Ucraina în eforturile sale de a obține o pace justă și durabilă și garanții solide de securitate.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/oficial/presedintele-ucrainei-volodymyr-zelenskyy-distins-cu-ordinul-republicii

Author

Write A Comment