Am început cu un forum dedicat materialelor critice, într-o delegație din care a făcut parte și Ionut Sorin Banciu, vicepreședinte al Autorității Nationale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon. A avut intervenții foarte bune, într-o reuniune care a adus laolaltă miniștri și șefi de instituții din mai multe colțuri ale lumii și la care a participat si Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann.
Am continuat azi dimineață cu reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului, unde am aprobat planul de acțiuni pentru anul care urmează. Centrul, foarte bine condus de Achraf Bouali, este mai mult decât un loc de întâlnire — e o punte reală între regiuni și idei, între Europa, Asia și Africa.
Iar România este prezentă și implicată în mod concret, de la proiecte în Republica Moldova, Ucraina sau Balcanii de Vest până la Asia Centrală sau Africa.
