Luca Niculescu, secretarul de stat în cadrul MAE și coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a anunțat sâmbătă că România a închis primul capitol din procesul de aderare.

“Începutul primăverii vine cu o veste bună de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. România a obținut primul «aviz formal» de la unul dintre Comitetele OCDE. Altfel spus, ca să folosesc terminologia pe care o știm din timpul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, am închis primul capitol din procesul de aderare.

Este vorba despre Comitetul Înalților Funcționari Publici pentru buget, care se ocupă, după cum o arată și numele, de guvernantă bugetară, iar meritul pentru încheierea acestei etape le revine colegilor de la Ministerul Finanţelor. În total, 26 de Comitete evaluează România în acest proces și ne așteptam ca, în perioada următoare, alte Comitete să certifice alinierea politicilor și practicilor la cele ale OCDE. “, scrie Luca Niculescu pe Facebook.

Secretarul de stat în cadrul MAE și coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a continuat:

“Dialogul cu experții OCDE este unul extrem de intens. Calculam cu colegii că am avut cel puțin 50 de misiuni OCDE la București sau întâlniri la Paris (unde e sediul), că am răspuns la mii de întrebări și că etapele care vin sunt cel puțin la fel de dense. Iar în acest proces sunt implicate nu numai instituțiile publice centrale și locale, ci și mediul de afaceri, sindicatele, universitățile, societatea civila.

Și la capătul drumului vom intra într-una dintre cele mai eficiente organizații internaționale – o organizație a statelor democratice cu economie deschisă și transparentă, o organizație care, de peste 60 de ani, lucrează la, așa cum o arata și motto-ul său, elaborarea de «politici mai bune pentru vieți mai bune».”, a mai spus Luca Niculescu.

Write A Comment