Relația dintre politica fiscală și stabilitatea financiară este deosebit de relevantă pentru economiile emergente din Europa Centrală și de Est, unde sistemele financiare sunt dominate de sectorul bancar, iar piețele de capital au o capacitate limitată de absorbție a șocurilor. Prin urmare, deteriorarea treptată a echilibrelor fiscale poate induce efecte de contagiune financiară, chiar și în absența unui șoc extern major. Astfel, creșterea datoriei publice va conduce și la o creștere a cheltuielilor statului cu dobânzile. În circumstanțele în care deficitul bugetar pe balanța primară nu va scădea semnificativ, creșterea datoriei (cu implicațiile aferente) va pune presiune pe costurile de finanțare ale statului. Totodată, creșterea costului de finanțare al statului determină o presiune asupra costurilor de finanțare ale instituțiilor de credit. În cele din urmă, costurile mai mari la depozitele bancare determină o presiune asupra ratelor la credite practicate de instituțiile de credit. Mai exact, atât timp cât noile emisiuni de titluri de stat oferă, în cazul țării noastre, randamente de 7-8%, instituțiile de credit vor trebui să aibă o ofertă cât de cât competitivă pentru produse de economisire, astfel încât să poată procura finanțare. Aici trebuie avut în vedere faptul că, spre deosebire de depozitele bancare, veniturile obținute din plasamente în titluri de stat sunt scutite de taxe. Șirul de cauzalități menționat anterior poate fi o formă de crowding-out prin canalul depozitelor. Această formă de crowding-out se manifestă pe întreg spectrul de produse de creditare, destinate atât investițiilor private, cât și populației. Însumând, postarea de față atrage atenția că, în condiții de dominanță fiscală, creșterea costurilor de finanțare ale statului poate să genereze un fenomen de crowding-out pe canalul depozitelor bancare, cu efecte negative asupra stabilității financiare și, în cele din urmă, asupra activității din sectorul economic real.