La prima vizită a unui președinte american în China, în ultimii 10 ani, principala preocupare a lumii a fost dacă rezultatul este o confruntare care va antrena lumea într-un război global, așa cum prezice capcana lui Tucidide, la schimbarea de lider al lumii, sau dacă cele două cele mai mari puteri vor realiza un adevărat G2, grup în care să-și împartă lumea și deciziile, într-o îmbrățișare la fel de nefastă pentru lume ca în celebra poveste a elefanților. Rezultatul a fost însă lesne de prevăzut, o gestiune ambiguă, neclară și așezată sub umbra formulei “nici pace, nici război”, sau sub cea a relațiilor pe multiple straturi în care evoluează toate statele – cooperează pe unele teme, se concurează pe altele și se confruntă în privința celei de-a treia categorii de subiecte. În lipsa unei comunicări depline din partea protagoniștilor, din elementele rămase în spațiul public sau lansate de către părți, rezultă în primul rând un summit G2 nespectaculos, cu China care a preluat inițiativa, subtil și delicat, sub radar, în timp ce ambele părți s-au poziționat și pregătesc confruntările viitoare. Pentru că numai anul acesta, Trump și Xi se vor mai întâlni în septembrie la Washington, în noiembrie la Shenzen și în decembrie la summitul G20 în Miami. Până atunci suntem într-o situația șahistă de “pat”, în care ambii jucători așteaptă schimbarea situației de pe teren și a argumentelor faptice pentru a putea face mutarea viitoare.

Continuarea, aici.