„Într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, premierul Ilie Bolojan a formulat o poziție care, în aparență, pare tehnică: votul în unanimitate la nivel european. „Nu cred că votul în unanimitate trebuie menținut la nivel european”, a spus el. În fața unei asemenea declarații, analistul în geopolitică pleacă de la două întrebări clasice: cine câștigă și cine pierde dintr-o asemenea mutație?”, scrie Ștefan Popescu în Gândul.

„Renunțarea la acest instrument deschide astfel o problemă de natură structurală: cine definește interesul european comun? Cine stabilește prioritățile? Și, mai ales, cine controlează direcția?
Într-un sistem în care votul majoritar devine regula, problema nu este eficiența, spre a folosi un cuvânt invocat de premierul român, ci riscul consolidării unui nucleu decizional european capabil să funcționeze autonom față de statele aflate în poziție periferică precum România.

Asemenea idei nu apar în vid. Ele sunt promovate metodic și subtil. Două sunt mediile care sunt interesate în promovarea acestei idei: Germania și ecosistemul instituțional de la Bruxelles.

Cei care pot influența regulile tind să prefere reguli care le amplifică influența. Pentru un stat ca România, care operează cel mai adesea ca spațiu de proiectare a intereselor altora, direcțiile strategice pot fi, uneori, sugerate sau chiar induse. Nimic nou sub soarele geopoliticii…
În acest context, invocarea frecventă a exemplului Ungariei lui Viktor Orbán și opoziției sale pentru susținerea în orice condiții a Ucrainei, ca argument pentru eliminarea unanimității, este o justificare simplistă. Și poate că nu întâmplător sunt aruncate pe piață unele idei care vizează decuplarea Ungariei de la decizia europeană.”

Fostul premier Adrian Năstase arată că „această idee a mai fost susținută, în urmă cu ceva timp, si de Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe.”, și arată că „acceptarea acestei formule ar fi o mare eroare pentru politica noastră externă.”

„Ideea votului unanim (care presupune si dreptul de veto al fiecărui membru) sau a consensului (care în esență înseamnă același lucru) au reprezentat constante ale diplomației românești, pentru a proteja interesele noastre naționale în diferite instanțe internaționale.

România a fost cea care a reușit să impună această formulă de adoptare a deciziilor la Helsinki, în 1975. Sigur, marile puteri europene nu au fost niciodată foarte fericite cu această regulă, varianta concertului european fiind mai tentantă. Unii îsi mai aduc aminte de felul în care s-a încercat (și s-a reușit) eliminarea votului Iugoslaviei (și apoi al Serbiei) în cadrul CSCE, în anii ’90. Evident, la acest moment, această propunere vizează Ungaria dar, s-ar putea, ca altădată să fie vizată România. Cred că premierul Bolojan ar trebui să-si ia la cabinet nu doar consileri economisti, ci si un consilier – diplomat de carieră.”, recomandă Adrian Năstase.