Dincolo de idei, cea mai recentă carte a lui George Cristian Maior (n. 1967) relevă harul unui prozator. Autorul abordează în eseurile sale aspectele biografice importante ale unor personalități istorice și creionează situații psihologice complexe, fără a face rabat la calitatea felului în care își sintetizează concepțiile. Metoda sa de a se confesa parcă fiecărui cititor în parte este captivantă.
Pentru cei care i-au urmărit activitatea publicistică în timp, apariția acestei noi cărți este și nu o surpriză. Pe de-o parte, ea apare la doar un an după Superpolitik, Ed. RAO, 2025, cea care a văzut lumina tiparului la mai bine de un deceniu față de precedentele: Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI și Noul Aliat. Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, ambele publicate la aceeași editură. Asta nu înseamnă că diplomatul a lipsit din spațiul ideilor scrise în ultimul deceniu. Cititorii i-au putut regăsi frecvent analizele în paginile revistei Cultura, fondată de Augustin Buzura (1938-2017), unde George Maior continuă să scrie și din respect pentru memoria fondatorului revistei și a socrului său.
În Manageri ai istoriei, Ed. RAO, 2025, al cărei subiect este explicat bine încă din subtitlu, este vorba despre studii și eseuri despre teoria și practica puterii în istorie, înainte de apariția inteligenței artificiale. Maior dezvăluie că, de fapt, ce vom găsi în această nouă carte a stat la baza construcției celei publicate anul trecut. Acolo unde, notează el, a încercat construirea unui model teoretic general.
Mi-am imaginat construcția acestei cărți similară unui spațiu expozițional. Odată pătruns în holul principal, cititorul întimpină, desfășurate în semicerc, uși pe care sunt scrise diverse nume. Pe una vedem numele Cicero (106 î Hr. – 43 î Hr.), pe alta Machiavelli (1469-1527), apoi R. Niebuhr (1892-1971), Luttwak (n. 1942), Richelieu (1585-1642), Bismarck (1815-1898), Churchill (1874-1965), Wilson (1856-1924), Kissinger (1923-2023), Troțki (1879-1940), Brâncoveanu (1654-1714) și, în fine, Michael Collins ( 1890-1922) etc. Este vorba despre o selecție de figuri istorice, practicieni și/sau teoreticieni ai puterii, generată de criterii legate de teoria și practica puterii în diverse momente ale istoriei. Intelectualii cu perspective analitice: Cicero, Machiavelli, Niebuhr și Clausewitz sunt alăturați practicienilor puterii: Richelieu, Bismarck, Wilson și Kissinger.
Aceste studii și analize au prefațat chiar o colecție de traduceri pe care distinsul intelectual a îngrijit-o încă din vremea în care conducea destinele unei părți din intelligence-ului românesc. Din postura de cărturar, George Maior, a văzut necesară consolidarea unei literaturi de specialitate care să sprijine actul strategic de leadership instituțional.
Am ajuns în fața altor uși, pe care sunt scrise nume de cărți: Cum se conduce o țară: ghid antic pentru lideri moderni, editor Philip Freeman, Ed. RAO, 2013, Machiavelli: o biografie de Miles J. Unger, Eikon, 2013, Ironia istoriei americane de Reinhold Niebuhr, Ed. RAO, 2012, Eminența Sa, Cardinalul Richelieu și ascensiunea Franței (versiunea în limba română), de Jean-Vincent Blanchard, Ed. Eikon, 2012, Bismarck – O viață (versiunea în limba română) de Steinberg Jonathan, Ed. Eikon, 2012, Wilson de A. Scott Berg (editor), Ed. RAO, 2014, Lev Troțki – o viață de revoluționar, de Joshua Rubenstein, Ed. RAO& Eikon, 2013.
Deschiderea fiecărei uși (sau coperte) conduce spre o lume aparte, a fiecărei lucrări pentru care G. Maior a scris câte un consistent studiu. Să nu uităm că acesta, deși muncea într-o realitate afectată de urgențe, nu a încetat să fie, nici în anii în care au fost scrise (2008-2014), preocupat de conturarea unor repere academice pentru generațiile viitoare. România își luase, nu de multă vreme, angajamente instituționale concrete, asumându-și aderarea la valorile europene și euroatlantice. Deși extrem de tânăr, Maior contribuise din calitatea de secretar de stat și conducător al Departamentului de Integrare Euroatlantică din Ministerul Apărării (2000-2004), la acceptarea țării noastre în cea mai importantă alianță de securitate colectivă care a existat vreodată – NATO. Relev acestea pentru a se înțelege mai bine legătura dintre carte și competența autorului, dar și pentru a sublinia cât de rare mai sunt aceste cazuri în zilele noastre.
În ceea ce privește abordarea cantitativă a studiilor, doar prefața scrisă pentru cartea lui Miles J. Unger, numără 28 de pagini, iar ce scrisă pentru cartea lui Niebuhr, 32 și exemplele pot continua. În completarea abordării biografice auctoriale, se poate concluziona că acesta și-a dedicat o bună parte din carieră cercetării și aplicării celor mai utile instrumente intelectuale pentru cei care aspiră să conducă o țară. Abordarea sa multidisciplinară a vizat în special relațiile dintre state și lideri, gânditori și conducători politico-militari, cu o neobosită preocupare pentru aspecte de aplicat sau de evitat.
Desfășurarea narativă a cărții pune în armonie limbajului academic cu cel literar potențându-i astfel elementul de originalitate, despre care am scris în debut. Iar în ceea ce privește titlul, autorul mărturisește că a avut destule ezitări în alegerea lui, însă „ideea acestei sintagme destul de vagi conceptual, imprecisă și poate în multe feluri controversată” i-a fost inspirată de Reinhold Niebuhr. Acesta scria în lucrarea amintită mai sus, pe care Maior a prefațat-o pentru ediția din limba română, că visurile noastre de management al istoriei reprezintă un pericol mortal. Și continuă: „în viziunea absolutistă de înțelegere, aplicare și folosire a puterii; în iluzia că istoria ar putea fi controlată cumva, dirijată spre un anumit scop, întoarsă sau modelată managerial, inginerește, după dorințele, idealurile, ambițiile sau capriciile și visurile noastre de moment.”, notează diplomatul, reluând citarea teologului american care a scris că „omul este prea imersat în interese și pasiuni în istorie, iar examinarea de către acesta a întregului proces e prea mioapă și limitată, ca să justifice înzestrarea oricărui grup de planificatori cu putere completă” , apoi face aluzie la caracterul fragmentar al înțelepciunii umane.
Nu întâmplător unul din citatele preferate ale lui Maior provine din Choruses from ‘The Rock’ de T.S. Eliot: „Where is the wisdom we have lost in knowledge? Where is the knowledge we have lost in information?”
Dacă ar fi să întregim ecuația a formării intelectuale a lui George Cristian Maior, n-ar trebui să excludem originea pasiuni sale pentru istorie. Tatăl său, profesorul universitar Liviu Maior (n.1940) este unul dintre cei mai apreciați istorici contemporani și cel care contribuit la formarea unei întregi generații de intelectuali dintre care amintim pe Vasile Pușcaș (n.1952), Ioan Aurel Pop (n.1955), Ovidiu Pecican (n.1959) sau Ioan Bolovan (n.1962).
Iată că fiul nu s-a îndepărtat de trunchi, iar faptul că a putut aplica aceste abilități de înțelegere profundă a istoriei în domeniul relațiilor internaționale, onorează la nivel simbolic și munca tatălui său și a nenumăraților studenți ajunși astăzi intelectuali de marcă. Îndeobște, devine o obligație pentru fiecare intelectual de a prelua și a preda ștafeta, adăugându-i și o valoare personală. Citatul din Churchill, prezent și în carte: „unde este putere trebuie să fie și responsabilitate” poate fi înțeles și ca un mesaj pentru elitele unei națiuni de-ași asuma și obligații politice concrete, mai ales în vremuri tulburi.
Nu în ultimul rând, amintesc că în introducere este explicat și elementul inteligenței artificiale, considerat factorul care poate schimba totul. Acest concept modern, pe care încă nu îl înțelegem bine, este abordat atât din perspectiva necesității și a progresului, cât și din cea a pericolelor pe care le poate aduce prin amploare. George Maior recunoaște „enormele beneficii” aduse vieții sociale, economice, culturale și mai ales de sănătate, educație și justiție, dar subliniază că aceasta nu va putea oferi înțelepciunea de a-și recunoaște limitele. Autorul avertizează asupra unei lupte care se va da între bine și rău pentru stăpânirea acestui instrument, unde omul responsabil va trebui să despartă ordinea de dezordine.
@urmăritoriFlaviu George Predescu
(Luceafărul de dimineață, nr 11-12 2025)
